Hoţul prins, complicii dispăruţi în pădure

Ieri, 08 decembrie, a.c., în jurul orelor 1700, unechipaj din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Bărbăteşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Căpreni, a observat în zona unui colector de gaze, mai multe persoane care sustrăgeau produs petrolier pe care îl depozitau în recipienţi din plastic. 

După executarea somaţiilor legale a persoanelor, a fost prins numitul P. Ş. C., de 22 ani, domiciliat în comuna Căpreni, judeţul Gorj, fără antecedente penale, iar alte persoane au dispărut în pădure.

Persoanei depistate i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 – 209 din Codul Penal.

Produsul petrolier a fost ridicat de la persoana în cauză, respectiv cantitatea de  175 litri şi a fost predat către reprezentanţii societăţii păgubite pe bază de proces verbal.

Organele de poliţie au efectuat cercetarea la faţa locului şi au ridicat probe şi contraprobe din produsul petrolier aflat în recipienţi, precum şi din produsul petrolier aflat la locul sustragerii.

 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: