Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Iarba verde de acasă…

…să ne rătăcim prin lume nu ne lasă! Imnul PD-L pare că nu mai ajunge la inimile greilor democrat liberal, care au început să rătăcească. Plecarea lui Sorin Frunzăverde, un super greu al partidului, nu neapărat prin prisma funcţiei de prim-vicepreşedinte, cât al relaţiilor externe, al materiei cenuşii şi al feudei sale electorale, a şocat activul de partid.

Orice s-ar spune, mulţi membri PDL identifică partidul cu oamenii cu vechime în partid, oricât ar fi aceştia de contestaţi de adversarii politici. Berceanu, Videanu, Blaga, Frunzăverde, Preda, Boc şi alţi câţiva au însemnat mai bine de un deceniu PD-ul şi mai apoi PD-L-ul. Acum a mai rămas doar Boc şi o gardă nouă, care s-a trezit în prag de alegeri că nu are suficientă anvergură pentru a se arunca în lupta electorală. Şi au început să îi critice pe „grei” că nu se implică.

Şi greii au început să se implice. Dar nu la PDL, ci la USL! Plecarea lui Frunzăverde va fi o lovitură dură pentru partid, dacă nu va fi bine gestionată. Dacă se va dovedi că a plecat din cauza vreunui dosar aflat în cercetare, datele problemei se vor schimba puţin. Dacă a plecat pentru că a primit vreun semnal de afară, de la fraţii lui masoni, că se schimbă guvernarea, atunci va fi urmat de mulţi pedelişti care erau în espectativă. Dacă doar s-a săturat de „dictatura feminină” din partid sau pur şi simplu a vrut să fie sigur că rămâne „la ciolan” şi după alegeri, atunci mişcarea îşi pierde din spectacol şi nu pare demnă de un „greu” de renumele lui Frunzăverde.

Rămân oricum multe semne de întrebare legate de plecarea lui Frunzăverde. De ce nu a avut nicio discuţie cu Boc- Sau chiar cu Băsescu, strict că nu era chiar constituţională… Şi mai rămâne speranţa pedeliştilor care tot aşteaptă o mişcare inteligentă de la Bucureşti: o fi Frunzăverde Calul Troian în USL-

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: