Ideea parcului eolian de la Schela începe să prindă contur

Ideea amenajării unui parc de centrale eoliene în comuna Schela a surâs de mai multă vreme unor investitori portughezi şi italieni. Intenţia a rămas totuşi la stadiul de vorbe până în momentul de faţă. De puţin timp, o firmă din Germania insistă pentru concretizarea acestui proiect. Primarul Aristide Şerbănescu spune că societatea a fost deja înscrisă la Registrul Comerţului.

Reprezentanţii unei firme din Germania au venit, ieri, la Primăria Schela pentru a solicita mai multe copii după planurile cadastrale ale zonei în vederea realizării unei parc eolian. Edilul local este convins că această intenţie se va materializa întrucât nemţii par să grăbească lucrurile. “Dacă până acum eram foarte neîncrezător în acest proiect pentru că mai mulţi investitori au renunţat uşor la această idee, în momentul de faţă cred, în proporţie de 99%, că parcul eolian va deveni certitudine. Sunt convins de acest lucru întrucât o societate din Germania insistă foarte mult pentru realizarea investiţiei. În urmă cu câteva zile, firma s-a înregistrat la Registrul Comerţului, pe comuna Schela. De asemenea, reprezentanţii firmei au cerut de la primărie mai multe copii după planurile cadastrale ale zonei. S-au purtat discuţii şi pentru realizarea unui studiu de mediu”, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela.

Acesta a mai precizat că în prima fază investiţia se ridică la 120 de milioane de euro. “În cel mai scurt timp vor monta trei stâlpi la o înălţime de 80 de metri şi vor face nişte măsurători. Vor începe lucrările dinspre calea de acces spre parc”, spune Aristide Şerbănescu.

Bani frumoşi la bugetul local

Zona pe care s-ar putea amplasa turbinele este situată la graniţa cu judeţul Hunedoara, în pasul Vâlcan. Suprafaţa de 705 hectare de teren, aflată la dispoziţia firmei din Germania, ar putea permite amplasarea a 60 de turbine eoliene a 3 MW, iar Consiliul Local Schela ar percepe un impozit anual de 18.000 de euro pentru o turbină. ”Ar însemna foarte mult pentru comuna Schela să se dezvolte investiţia pentru că s-ar aduce bani frumoşi la bugetul local. Suprafaţa de 705 hectare le-ar permite amplasarea a 60 de turbine, însă în prima fază am înţeles că vor amplasa doar 25 de turbine. M-am interesat şi pentru o turbină se percepe un impozit de 18.000 de euro/an. Cu aceşti bani s-ar putea dezvolta foarte mult comuna Schela”, a declarat Şerbănescu.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: