Am început ieri un serial în trei episoade despre importanța tradițiilor și psihologia din spatele ei. În primul, vă vorbeam despre siguranța pe care ne-o dau tradițiile, un sentiment șlefuit de evoluție pe parcursul sutelor de mii de ani, suficient de puternic cât să ne facă să nu ne fie milă să tăiem mieii ăia drăguți, de Paști.

De când lumea, chiar dinainte de tehnologie, oamenii au fost măcinați de aceleași întrebări: cine suntem? Care-i scopul nostru, pe pământ sau în viață? Ce trebuie să facem până murim? Și, mai mereu, am găsit o alinare, dacă nu cumva chiar un răspuns, în familie. Familia e cea la care ne întoarcem de sărbători și în care, cu toate chestiile alea enervante ale ei (sau ale lor), ne simțim suficient de bine încât să facem iar și iar, în fiecare an la fel, tot felul de chestii fără sens. Acele chestii fără sens repetate anual, tradiții pe numele lor, ne fac fericiți. Și o serie de studii publicate în Jurnalul Asociației Cercetării Consumatorilor a arătat că nu doar că suntem fericiți să le facem, dar nici măcar nu e nevoie să găsim un sens în aceste ritualuri, ca să ne satisfacă. Ovul Sezer (nefericit nume, dar așa-i zice omului), cercetător de la Harvard, o zice pe șleau: „Orice ritual am avea și oricât de mic, ne ajută să ne apropiem mai mult de cei dragi. Anumite ritualuri nici măcar nu știm cu exactitate de ce le facem, dar funcționează și așa”.

De fapt, poate că asta este cea mai eficientă metodă de a afla un răspuns cumva satisfăcător la întrebările alea grele, cu cine suntem și care ne e menirea. Suntem acele bucăți inexplicabile și deseori ridicole de suflet care fac tot felul de prostii de sărbători, alături de alte bucăți foarte similare cu noi.

Și cel mai important, în toate acestea, este, așa cum spunea Kathleen Vohs (psiholog la Universitatea din Minnesota) că facem toate acele lucruri fără să ne simțim constrânși cumva. Le facem dacă vrem, când vrem, cum vrem. Tot Vohs face diferența între aceste activități pe jumătate spontane, chiar dacă repetitive, și unele programate de genul „haideți, la ora 10 ne adunăm toți în sufragerie și jucăm cărți”, care, din cauza impunerii unui anumit comportament, este mult mai probabil să ne irite, mai degrabă decât să ne bucure.

Fiți fericiți, deci, partea bună este că mai am un singur text despre subiectul ăsta și apoi ne întoarcem la politică, hehehe.