În apartamentele din Bîlteni plouă ca afară

Blocurile din Bîlteni au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. Când plouă, apa  se infiltrează în locuinţele de la ultimul etaj, iar pe exterior se impun lucrări de termoizolare. Autorităţile locale au întocmit un proiect pentru reabilitarea acestora şi speră ca Guvernul să îi sprijine în acest demers.

La blocurile din Bîlteni nu s-a efectuat nicio reparaţie din momentul în care au fost construite, înainte de anii ’80. În aceste condiţii, anumite părţi ale construcţiilor s-au degradat. Atunci când plouă, apa intră în apartamentele locatarilor de la ultimul etaj, dat fiind faptul că protecţia s-a distrus în timp. Nici din punct de vedere estetic blocurile nu stau mai bine, faţadele acestora necesitând recondiţionare. Autorităţile locale din Bâlteni ştiu de aceste probleme. Primarul din localitate, Gheorghe Păsărin, spune că a fost întocmit un proiect de fezabilitate pentru reabilitarea blocurilor. „Sunt probleme cu terasa blocurilor, este deteriorată hidroizolaţia, oamenii stau cu ligheanul în mână când plouă. Nu sunt probleme la toate, dar vor avea şi celelalte în curând, deoarece se degradează încontinuu. Se impune şi schimbarea faţadelor, pentru că arată jalnic. Vreau să rezolv aceste probleme mai ales că acest proiect a fost prins în programul meu electoral”, a declarat primarul din Bîlteni, Gheorghe Păsărin.

Numele proiectantului, trecut la secret

Sumele alocate pentru proiectul de fezabilitate şi numele societăţii care a câştigat întocmirea acestuia rămân două necunoscute. Edilul din Bîlteni consideră aceste aspecte ca fiind confidenţiale, deşi sunt informaţii publice în condiţiile în care proiectul a fost întocmit cu bani de la bugetul local, respectiv, cu banii obţinuţi de la cetăţeni din taxe şi impozite. ”Facem acest proiect de fezabilitate, aprobat în consiliul local, pe care o să îl prezentăm pentru obţinerea fondurilor necesare. Preţul proiectului este confidenţial. Şi numele societăţii care întocmeşte proiectul este tot confidenţial”, a precizat Gheorghe Păsărin.

COSTURI

Conform spuselor primarului Păsărin, reparaţiile blocurilor ar costa între 100.000 şi 150.000 de euro. Dacă proiectul va fi aprobat, Guvernul va aloca jumătate din suma necesară, Primăria Bâlteni suportă 30% din cheltuieli, iar cei care locuiesc în blocurile respective trebuie să contribuie cu restul de 20%.

Vizualizări: 314

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: