În sfârşit, victorie la handbal!

Motivată probabil şi de prezenţa în Sala Sporturilor a preşedintelui Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, echipa de handbal locală şi-a asigurat victoria în confruntarea cu Universitatea Cluj. Elevii lui Vasile Stângă reuşesc cu această ocazie doar a doua victorie în zece etape scurse din noul sezon, reuşind să mai spele din imaginea destul de şifonată după ce n-au reuşit  să mai câştige din prima etapă.

După ce a început mai ezitant jocul, echipa de handbal a preluat conducerea pe tabelă, reuşind să îşi asigure un avantaj fragil la pauză, scor 16-14. Tehnicianul Energiei, Vasile Stângă, a pus neputinţa echipei sale din prima parte a jocului pe „meciul de mare luptă” care a fost cu clujenii, o echipă care învinsese anterior două dintre forţele campionatului, Constanţa şi Bacăul,  şi care a fost surprinzător de „neputincioasă” în faţa unei formaţii de subsol de clasament care nu avea decât o victorie la activ. „A fost un meci de luptă în prima repriză, cea de-a doua fiind mai mult la discreţia noastră”, constata corect după meci tehnicianul Energiei, care devine din nou optimist după acest meci, semn că încă nu s-a obişnuit cu acele multe feţe ale echipei sale: „Băieţii au avut determinare şi ambiţie să câştige meciul şi zic eu că au spart gheaţa şi vom porni la următoarele meciuri cu altă mentalitate. Felul cum s-au antrenat în ultimele două săptămâni a arătat că nu s-a muncit de pomană. La Păiuş s-a văzut un progres, dar nu numai la el. Pe el l-am remarcat pentru că a dat nişte goluri de la nouă metri, iar ceilalţi au aruncat foarte bărbăteşte”.

Victoria a fost de natură să şteargă şi conflictele din vestiar, neînţelegerile dintre jucători fiind recunoscute de conducerea clubului, dar negate acum de tehnician, chiar dacă jucătorii şi-au transmis amical anterior acestei partide şi o serie de îmbrânceli: „Nu a fost niciun conflict, dimpotrivă, în vestiar s-au pupat sârbi cu români, deci nu există conflict. Nu ştiu cine l-a inventat. La un joc există şi divergenţe, dar nu conflict”.

Deşi n-a fost invitat de conducere şi la conferinţa de presă, semn că a venit doar pentru a fi văzut de adversari, preşedintele FRH Cristian Gaţu a menţionat doar pentru cei care au reuşit să-l găsească prin birourile clubului că a venit să vadă revirimentul echipei, dovedind clar că nu a fost o surpriză faptul că a învins Energia: „Am venit să văd cum conduce Vasile Stângă echipa, am venit să văd revirimentul. Aştept şi de la Târgu Jiu surprize precum cele făcute în acest campionat de cei de la Cluj, care au învins şi Constanţa şi Bacăul, echipe clasate pe primele două locuri”.

Vizualizări: 70

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: