Încă un eșec pe teren propriu pentru CSM Târgu Jiu

Echipa de baschet masculin a CSM Târgu Jiu pare să nu își găsească ritmul de joc în acest sezon. Cu un lot în continuă schimbare din vară și până acum, formația gorjeană nu s-a omogenizat încă deși au trecut șapte etape din noul sezon.

CSM Târgu Jiu a pierdut sâmbătă și meciul disputat pe teren propriu, scor 60-80, împotriva echipei FC Argeş Piteşti deși conducerea clubului se aștepta la o primă victorie. Meciul a contat pentru etapa a 7-a din Conferinţa A din Liga Naţională de Baschet Masculin.

După mai bine de o lună de la ultimul meci oficial jucat în Sala Sporturilor, CSM Târgu Jiu a revenit pe parchetul din Sala Sporturilor cu gândul de a sparge gheaţa în Liga Naţională. La meci au asistat câteva sute de suporteri, care sperau să vadă primul succes al favoriţilor. Nu a fost însă seara baschetbaliştilor gorjeni, care au pierdut duelul cu formaţia piteşteană ce s-a dovedit a fi o nucă greu de spart în acest meci. Băieţii coordonaţi de Claudiu Alionescu şi Porter Troupe au ratat astfel încă o oportunitate de a-şi trece în cont prima victorie din acest sezon. Meciul din Sala Sporturilor a consemnat şi debutul în faţa propriilor suporteri a baschetbalistului grec Thomas Kottas.  

Xavier Cannefax a fost cel mai bun om al grupării gorjene, cu 17 puncte înscrise contra formaţiei argeşene.

Vizualizări: 356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: