Încă un incendiu la ATI Covid. Nouă morți!

Cel puțin nouă persoane au decedat vineri în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa. Este vorba despre pacienţi COVID. Peste o sută de pacienți vor fi transferați la alte spitale.

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie. Din păcate, nouă pacienți aflați la Terapie Intensivă au murit.

Imaginile difuzate de presa locală arată pacienți scoși de pompieri pe geam, la fel și cadre medicale.

La faţa locului acţionează peste 40 de autovehicule de intervenţie din Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, a precizat prefectul Silviu Coşa.

Pompierii au anunţat că incendiul a fost lichidat la ora 10:55. ”Au fost pre-alertate toate spitalele din judeţ pentru preluarea pacienţilor. Misiunea este în dinamică”, a mai transmis ISGU.  

Potrivit datelor transmise de autorităţi, în spital erau 113 pacienţi internaţi, 10 fiind în Secţia ATI. 

Vizualizări: 1,834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: