Încă un poliţist audiat în dosarul lui Alionescu

O bună parte dintre angajaţii Secţiei de Poliţie Mătăsari riscă să ajungă pe la Tribunal şi să dea cu subsemnatul în dosarul în care un coleg de-al lor este judecat pentru purtare abuzivă, subofiţerul Constantin Alionescu fiind acuzat că în primăvara anului trecut a bătut un tânăr care l-ar fi stropit după ce a trecut cu maşina pe lângă el, printr-o baltă, afară plouând torenţial. Agentul Ion Panduroaica a fost chemat ieri la instanţă pentru a spune ce ştie despre incidentul respectiv, incident produs în faţa unui magazin din localitate, camere de supraveghere de la magazin surprinzând momentul în care Alionescu se vede lovindu-l pe cel pe care l-a reclamat la Parchet.

La fel ca şi la termenul anterior, când un alt poliţist spunea că Alionescu a sunat la 112 reclamând că a fost stropit de un şofer, şi poliţistul de ieri a recitat aceiaşi poezie, spre amuzamentul celor din sală, inclusiv al judecătorului şi procurorului de caz, care au întrebat câte astfel de apeluri primesc poliţiştii din Mătăsari şi cum le soluţionează. Evident că nimeni nu reclamă la 112 că a fost stropit de un şofer grăbit sau neatent, Panduroaica nereuşind să ofere amănunte suplimentare despre împrejurările în care s-a produs incidentul respectiv. Alţi martori audiaţi ieri spuneau că victima stătea în poziţia „pe genunchi” şi era lovit de agentul trimis în judecată, poliţistul coleg cu inculpatul menţionând că în prezenţa sa Alionescu şi cel care l-a reclamat necertându-se nicio clipă. Martorul nu a reuşit să spună nici dacă victima avea cumpărăturile de le făcuse la magazin împrăştiate pe jos, deşi avocatul din dosar, Narcis Nădrag, spune că imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum tocmai poliţistul Panduroaica îi cere celui bătut să-şi adune cartofii şi laptele cumpărat şi să meargă la secţie. Imaginile respective ar urma să fie vizionate la următorul termen din proces, după care, pronunţarea unui verdict devine posibilă până către Paşti.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: