Încep înscrierile la clasa pregătitoare

Părinții ai căror copii trec din toamna acestui an în clasa pregătitoare sau clasa zero, cum a mai fost denumită, trebuie să știe că începând de marţi pot face demersuri ca micuții să fie înscriși în unitățile de învățământ.

 Marţi se afişează circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, dar şi în şcolile din municipiu şi judeţ. Potrivit ISJ Gorj,  circumscripţia şcolară se referă la arondarea locuinţelor celei mai apropiate unităţi de învăţământ. Altfel spus, fiecare elev va fi repartizat la şcoala situată cel mai aproape de casă. Această listă cu fiecare adresă din municipiu şi judeţ şi cu şcolile asociate va fi afişată în cursul zilei de azi. Tot marţi, 23 februarie, se va mai afişa programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi şi unităţile de învăţământ în care va avea loc această evaluare. În perioada 29 februarie - 18 martie, părinţii pot completa cererile tip de înscriere în învăţământul primar pentru copii. Aceştia nu trebuie să meargă până la şcoala unde solicită înscrierea, ci pot completa formularul şi de acasă, apoi să-l trimită online. În cazul în care, părinţii doresc să-şi înscrie copilul într-o altă şcoală decât cea de circumscripţie, cererile acestora vor fi procesate de către comisii în zilele de 22, 23 şi 24 martie, la unităţile unde s-a cerut înscrierea minorilor. Şi tot în acele zile se vor admite sau respinge formularele-tip. Mari emoţii se anunţă pentru 25 şi 26 martie. În această perioadă se vor afişa listele candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere, dar şi a listei cu copiii rămaşi neînscrişi după prima etapă. Potrivit ISJ Gorj, începând cu următorul an școlar, 2016-2017, este obligatoriu ca minorul să urmeze cursurile clasei pregătitoare pentru a putea intrab în clasa I.

Vizualizări: 292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: