Închisoare cu suspendare pentru evazioniști!

Încă doi gorjeni s-au ales cu pedepse cu suspendare decise de instanțele de judecată la acuzațiile de evaziune fiscală formulate de procurori la adresa lor, una dintre sentințe fiind deja definitivă, nemaiputând fi contestată în vreun fel.

Maria Busuioceanu a primit din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție verdictul definitiv prin care este condamnată la închisoare cu suspendare, în baza deciziei date cu aproape un an în urmă de Tribunalul Gorj. Magistrații au decis atunci o condamnare de doi ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 4 ani, la care se adaugă alți doi în care i se interzic o serie de drepturi civile, inclusiv cele de a fi administrator de firmă.

Femeia de afaceri a fost obligată împreună cu firma sa din Stejari, aflată în faliment, să plătească la Fisc peste 35.000 de lei, bani ce reprezintă taxe și impozite, plus penalități și majorări la sumele respective. Fiscul a cerut inclusiv un sechestru asiguratoriu pe o parte din averea femeii, însă nu a obținut acest lucru. De altfel, cei de la Finanțe au contestat sentința și la Curtea de Apel Craiova, dar și la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în zadar, verdictul de la Târgu Jiu rămânând în vigoare până la capăt. La început de drum prin instanțe, deși se judecă de mai bine de o jumătate de an cu statul, este și Constantin Cincă, din Plopșoru, pe care Tribunalul Gorj l-a condamnat acum la o jumătate de an de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată pentru doi ani și jumătate. Bărbatul are de plătit, în schimb, un prejudiciu mai mic decât Busuioceanu, în cazul său taxele neachitate la stat fiind de aproape 6400 de lei, din care mai bine de jumătate au fost plătite pe parcursul procesului, verdictul de la Târgu Jiu nefiind unul definitiv.

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: