Închisoare și pentru complici ai lui Doicaru

Tribunalul Gorj a pronunțat ieri verdictul pentru un trei complici ai proxenetului Marius Doicaru, trimiși în vară în judecată de procurorii DIICOT pentru proxenetism, trafic de persoane și mărturie mincinoasă. Narcis Constantin Tutuleanu, zis „Sugaru”, soția sa Denisa Drăguț, și Mihaela Iacob, au fost implicate în rețeaua care a dus la Londra zeci de gorjence pentru a se prostitua, cu o parte din banii respectivi fiind achiziționate proprietăți și mașini de lux, fiind finanțat, de asemenea, un club din Bâlteni, folosit pentru racolarea tinerelor ce erau duse în Regatul Unit pentru a-și vinde trupul.

„Sugaru” a primit ieri mai multe condamnări pentru acuzațiile ce i-au fost aduse, acestea fiind contopite într-una de cinci ani închisoare, la care magistratul de caz a mai adăugat un spor de un an, pedeapsa finală fiind de 6 ani, cu executare. Verdictul nu e definitiv, dar el prevede sentințe de câte patru ani de pușcărie pentru cele două inculpate, femeile urmând să nu ajungă în spatele gratiilor, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. Lor le-au fost interzise o serie de drepturi civile și în toată această perioadă trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune al Tribunalului Gorj, să anunțe orice schimbare de domiciliu, să anunțe locul de muncă și multe alte lucruri care le permit autorităților să le țină sub control.

Celor trei inculpați le vor fi confiscate, de asemenea, mai multe telefoane mobile, instanța obligându-i să achite și câte 4000 de lei cheltuieli judiciare. Dosarul de acum a fost disjuns din cel în care Doicaru și alți apropiați ai săi au fost deja condamnați, nedefinitiv, la pedepse de până la 13 ani de închisoare, dar și la confiscarea unor mașini, case și terenuri, anchetatorii estimând că rețeaua acestuia a câștigat din prostituție peste 1,5 milioane de lire sterline.

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: