Înfiinţarea companiei Electra, analizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică ce se va realiza prin fuziunea complexurilor energetice Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova, SNLO, Nuclearelectrica, Hidroserv Râmnicu Vâlcea şi sucursalele Hidroelectrica SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu şi SH Târgu Jiu.

"Autoritatea de concurenţă analizează această operaţiune din punctul de vedere al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. Potrivit dispoziţiilor Legii concurenţei, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal", potrivit unui comunicat emis luni de Consiliul Concurenţei.

Societatea nou înfiinţată - Compania Naţională Electra SA - va avea ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice, producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, exploatarea minelor şi carierelor de lignit şi producerea de combustibil nuclear, se arată în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei este totodată interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi (inclusiv concurenţi şi clienţi ai părţilor implicate), în legătură cu aceasta concentrare economică. Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise prin fax, e-mail şi poştă la adresa consiliului.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: