Infirmierele infectate au refuzat să aibă grijă de copiii internați

Cinci infirmiere și opt copii de la centrul de handicap din Târgu Jiu au ajuns la spitalul Covid din Târgu-Cărbunești. Aceștia au fost testați pozitiv pentru coronavirus, iar infirmierelor li s-a propus să stea în aceleași saloane cu copiii infectați ca să fie în permanență cineva cu aceștia. Femeile au refuzat, așa că spitalul va trebui să aloce mai multe asistente și infirmiere care să aibă grijă de copii în fiecare clipă, mai ales că este vorba de copii cu nevoi speciale.

Cel mai mic dintre copiii infectați are doar două luni. În total, opt copii din centrul din Debarcader au fost infectați cu Covid 19 și au ajuns la spitalul din Târgu-Cărbunești. Tot acolo au fost duse și cele cinci infirmiere, infectate și ele. „Au ajuns cei opt copii. Sunt internați în Secția de Pediatrie. În saloanele cu acești copii, să fie introduse și cele trei infirmiere care erau internate la noi. Am zis că e foarte bine, copiii le cunosc, știm situația exactă a fiecăruia. Apoi am înțeles că doamnele respective nu au dorit pentru că, poate pe bună dreptate, dumnealor au zis că sunt paciente”, a spus directorul spitalului, Constantin Tîrziu, la Tele3.

Directorul Protecției Copilului Gorj a propus chiar ca infirmierele să fie în aceleași saloane cu copiii infectați mai ales că îi cunosc pe aceștia și pot să-i și supravegheze, dar femeile au refuzat acest lucru. „Nu s-a pus problema de personal. S-a pus problema de cineva care să stea cu acești copii, care știau ce să facă cu ei. Personalul din Pediatrie e de îngrijiri. Nu pot să le oblig să stea 24 din 24 cu acești copii. Unul dintre copii este mic. Ar necesita prezența continuă a unui personal de îngrijiri lângă el. Și doamna infirmieră spunea că mai e un copil mai cu probleme, că nici la DGASPC, la centru, nu prea era cuminte în centru și orice fereastră ar putea să o escaladeze în orice moment”, a mai explicat Tîrziu.

Spitalul va suplimenta numărul cadrelor medicale pentru Secția de Pediatrie pentru ca toți cei opt copii să fie monitorizați cu atenție permanent mai ales că vorbim de copii cu handicap. „Domnul Laurențiu Diaconescu (n.r. directorul DGASPC Gorj) a spus că ar fi bine să introducem în acele saloane și pe doamnele care au avut grijă de acești copii și îi cunosc. E altceva decât să intre asistentele mele, infirmierele mele de șapte, opt ori la copii. Este treaba dumnealor. Mi-ar trebui vreo șase infirmiere pe tură să stea non stop în acele saloane, îmbrăcate în acel combinezon. Dacă doamnele infirmiere de la DGASPC vor să stea, ar fi bine, dacă nu, e treaba noastră clar să avem grijă de copii. Cei de la Protecția au zis că pot să ajute copiii, dar dumnealor sunt paciente. Prezența dumnealor era foarte bună, că îi cunoșteau pe copii, dar nu se pune nicio problemă”, a mai spus directorul spitalului din Târgu-Cărbunești.

Cele cinci infirmiere sunt internate în Secția Medicală, Cardiologie, iar la Terapie Intensivă, a ajuns una dintre ele care a prezentat și simptome, după cum a mai anunțat Tîrziu.

Vizualizări: 4,306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: