Înghesuială la Facultatea de Sport a UCB!

Zeci de tineri din tot judeţul şi nu numai au venit ieri dimineaţă la baza sportivă din Debarcader a Universităţii Constantin Brâncuşi pentru a susţine probele eliminatorii la sport, în vederea admiterii la Facultatea de Educaţie Fizică. Proaspăt absolvenţi de liceu, cu diplomă de Bac la dosar, cei mai mulţi dintre aceştia şi-au propus să devină profesori de sport, deşi mulţi dintre ei au pus ca primă opţiune kinetoterapia şi de abia apoi sportul în sine. Decanul facultăţii, Maria Bâcă, spune că interesul pentru acest profil este în creştere întrucât kinetoterapia este un domeniu care se caută. „Şi în Europa şi în România s-au deschis foarte multe centre de recuperare medicală, dar şi SPA-uri, iar ei îşi vor găsi mai uşor un loc de muncă după absolvire. La locurile fără taxă avem doar opt astfel de locuri şi de aici şi interesul crescut al tinerilor pentru acest profil”, spune decanul de la Sport.

Mult mai multe locuri bugetate sunt la educaţie fizică şi sportivă, unde 28 de viitori studenţi vor avea ocazia să înveţe fără să facă un efort financiar de 2800 de lei pe an, cât este taxa ce trebuie achitată de cei ce vor fi admişi la locurile pentru care cheltuielile nu sunt suportate de stat. Din cele 80 de posturi scoase la concurs acum, doar jumătate sunt bugetate, restul fiind cele cu taxa de 2800 de lei. Majoritatea celor care s-au prezentat ieri pentru a da probele sportive s-au declarat dornici să devină profesori de sport. „Ştiu că 70% contează media de la Bac şi 30% nota de la română, iar la sport e admis sau respins, nu se pune notă. A trebuit să învăţăm la bac, dar a meritat că doar vrem să ne facem profesori. Sportul e mai frumos decât alte materii, e mai accesibil şi ne place”, a spus unul dintre posibilii viitori studenţi.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: