Înscrieri pentru recenzori, la primării

Primăriile din Gorj au dat startul la înscrieri pentru recenzori sau recenzori şefi. Persoanele care doresc să participe la desfăşurarea Recensământului  Populaţiei din luna octombrie pot depune cereri însoţite de copii ale actelor de identitate la primăriile de pe raza localităţilor unde domiciliază până la data de 15 august. Reprezentanţii Direcţiei de Statistică Gorj spun că la nivelul judeţului nostru peste 2000 de persoane vor fi angrenate în activitatea de recenzare. Acestea vor fi plătite cu câte 50 de lei/zi, o perioadă de 15 zile recenzori şi 20 de zile recenzorii şefi. Fiecare recenzor va trebui să completeze câte 100 de formulare pe zi. „În cazul în care se va depăşi numărul necesar, primăriile vor trebui să facă selecţia persoanelor. În perioada 15-30 septembrie va avea loc instruirea personalului. La instruire, fiecare persoană va completa câte un chestionar pentru propria gospodărie, iar apoi va susţine un test prin care se vor verifica abilităţile de comunicare. În perioada 10-17 octombrie vor fi distribuite materialele de recensământ, iar recenzorii vor trebui să se familiarizeze cu toate conceptele şi definiţiile. În data de 19 octombrie va avea loc vizita preliminară, urmând ca în perioada 20-31 octombrie să se efectueze recenzarea propriu-zisă, inclusiv monitorizarea permanentă a ritmului de lucru”, a declarat Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: