Instinctul de șmecher și vânătoarea de mistreți

Suntem erodaţi de suspiciune. Bănuielile se revarsă peste marginile buzunarului spart de atâtea deziluzii. Şi, cu toate acestea, nu vrem să pierdem nimic din ceea ce ni se oferă: îndesăm cu voluptate în cotloanele paltonului peticit umilinţe la kilogram, cu o vrednică supunere faţă de tot ceea ce, în mod paradoxal, ne face rău. Totuşi, de ce continuăm să purtăm aceeaşi haină, deşi lumea ne arată cu degetul? Răspunsul e inevitabil: o apatie vâscoasă, o indiferenţă somnolentă şi o acută neîncredere în puterea noastră neajutorată de a lupta împotriva unui stat cu totul decredibilizat.

Pe fond, toate derapajele vieţii noastre se datorează lipsei de credibilitate a instituţiilor incapabile să îşi creeze din interior, prin forţa pârghiilor legislative, sisteme de alarmă, de protecţie, de selecţie, de excludere şi de refacere. Senzorii nu sunt activaţi. În absenţa oricărei morale, călcând în picioare orice teorie a datoriei, orice normă, activul partidului aflat în opoziţie vreme de câţiva ani adulmecă urmele vulpii rănite de alternanţa la guvernare. Schimbarea este iminentă, iar gonacii încep să facă zgomot. Legile democraţiei, se va spune cu aplomb. Dar şi în democraţie trebuie să funcţioneze criteriile, ca formă de selecţie riguroasă. În absenţa lor, instituţiile se destabilizează, iar credibilitatea lor şchioapătă.

Căţărătorii din eşaloanele 2 şi 3, dacă rămân, au aparţinători. Ei nu dispar niciodată, pentru că locurile se moştenesc. Şi, uite aşa, pe pământ, se naşte o specie de nemuritori în funcţie/ pe funcţie, fără performanţă, fără eligibilitate morală, dar cu propte atât de puternice încât rezistă eroic valului de schimbări. Din păcate, aceştia nu vor cunoaşte preţul profesionalizării. Vor continua să se uite cu dispreţ la naivii neînarmaţi, care mai speră la o “schimbare în bine”. Deşertăciune e numele ei, mai ales acolo unde valorizările se cer aşteptate.

Decredibilizarea instituţională e în toi. În interior, rezistenţa la deprofesionalizare este un pariu pierdut. Tot activul de partid trebuie răsplătit. Nu contează ce ştie, dacă ştie. “Se împart funcţiile”. Asta e tot ce trebuie să se ştie, până când presa, curioasă cum este, nu-şi ţine gura şi mai spune lumii ce ştie. Efectele sunt nule.

Detaşamentele se încolonează şi merg mai departe. Au treabă. Au de guvernat. În acest răstimp, instituţiile statului sunt decredibilizate.

Neîncrederea vine de peste tot. Şi sapă adânc în conştiinţa oamenilor care nu mai ştiu ce să înţeleagă. De “măscări”, vorba lui Caragiale, nu pot scăpa.

„Măscăriţi” vom fi, pentru că ne-am obişnuit cu răul. Cum o da Domnul! Dacă se face vrerea Lui, poate se va face dreptate pe pământ. Şi în ţară. Că legile, votate la 4 sau la 6 mâini, scapă şi prădătorii, şi violatorii, iar adevăratele victime îşi duc blestemele, apărându-se în van.

Instinctul de şmecher nu iese la pensie. E nemuritor. Nu i se interzice nimic. Totul i se cuvine. Pe viaţa şi pe sfârşitul lent, dar sigur, al drumului spre Niciunde. Pentru ce şi în numele cui? Pentru cei care înoată prin mlaştina bălţii. În numele vânătorii de mistreţi...

Vizualizări: 4,834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: