Interimarul de la Poliţia Locală nu se teme de contracandidaţi

Florin Urdea, fostul adjunct Poliţiei Locale Târgu Jiu, a preluat conducerea instituţiei după ce Ion Tudor a fost numit comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu. Urdea este director interimar pentru o perioadă nelimitată. Acesta spune că în cazul în care se va organiza concurs va participa cu siguranţă. “Lucrez în cadrul instituţiei din anul 2005, iar funcţia de director adjunct am ocupat-o în urma promovării unui concurs organizat de ANFP, odată cu înfiinţarea Poliţiei Comunitare. În cazul în care se va organiza concurs pentru funcţia de director voi participa cu siguranţă. Nu mă tem de concursuri şi consider că am suficientă experienţă pentru a putea face faţă oricărui examen, indiferent de instituţie”, a declarat Florin Urdea. Directorul interimar al Poliţiei Locale are o experienţă de 14 ani în administraţia publică, iar înainte de a veni la Poliţia Comunitară a ocupat funcţia de şef al Serviciului Autorizări Control Comerţ, existent la vremea respectivă în cadrul Primăriei Târgu Jiu. Încă de la înfiinţare, Poliţia Comunitară a preluat atribuţiile acestui serviciu. “Am o vechime de 14 ani în administraţie, iar peste un an voi fi premiat de către Guvernul României cu o stea pentru ataşamentul de care am dat dovadă până acum. La 15 ani de vechime în administraţie se acordă un însemn ca drept dovadă de recunoştinţă”, a mai precizat Florin Urdea.

Daiana MILITARU

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: