Investiţii la bisericile din Săuleşti

Primăria comunei Săuleşti şi-a aprobat bugetul pentru anul în curs. Deşi banii sunt puţini, autorităţile locale i-au chibzuit în aşa fel încât să fie alocate fonduri şi pentru investiţii. Pe lângă modernizarea drumurilor comunale şi asfaltarea uliţelor săteşti, în atenţia edilului local se află şi reabilitarea bisericilor. În această primăvară, vor fi demarate lucrările de renovare a Bisericii Săuleşti. Printre priorităţi se află şi Biserica Purcaru, însă lucrările care se impun la acest lăcaş de cult sunt unele de anvergură, care necesită fonduri consistente. Asta întrucât biserica din Purcaru are nevoie de o reabilitare totală.

Consiliul Local a alocat suma de 40.000 de lei pentru Parohia Săuleşti. Potrivit primarului Constantin Rucsanda Drăghici, banii vor fi folosiţi la reabilitarea interioară a bisericii din Săuleşti. „La biserica din Săuleşti vrem să schimbăm pardoseala şi să facem diferite lucrări interioare. De asemenea, vom construi o copertină necesară enoriaşilor care vin cu parestase la biserică. Toate lucrările le vom face în regim propriu, cu beneficiarii de ajutor social şi cu alţi oameni din comună. În acest fel vom evita cheltuielile indirecte, ce se impun în condiţiile în care apelăm la o firmă pentru executarea lucrărilor”, a declarat primarul Constantin Rucsanda Drăghici.

Pe raza comunei Săuleşti există patru biserici, iar edilul local şi-a propus să le reabiliteze încă din primii ani de mandat. Toamna trecută a fost resfinţită biserica de la Dolceşti, după ce mai mulţi ani s-a lucrat la reabilitarea clădirii. Şi biserica din Bibeşti a fost reabilitată, în urmă cu aproximativ 7 ani, la vremea respectivă fiind extins şi cimitirul. Biserica de la Bibeşti beneficiază inclusiv de încălzire centralizată. Singurul lăcaş de cult din Săuleşti care încă nu este prins într-un program de reabilitare este biserica de la Purcaru. „Biserica din Purcaru este foarte veche, are mai bine de un secol şi necesită lucrări de anvergură, începând de la temelie. Vrem să obţinem o expertizare, să facem un studiu de fezabilitate şi să încercăm să găsim o sursă de finanţare pentru reabilitarea acestei biserici. Sunt lucrări mari ce trebuie efectuate, iar din bugetul local nu aveam posibilitatea de a aloca sumele necesare”, a precizat Constantin Rucsanda Drăghici, primarul comunei Săuleşti.

Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: