Ion Cepoi are regrete: Nu a ajuns în Grecia şi Italia

Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ion Cepoi este poate unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură pe care i-a avut vreodată judeţul nostru. Dar înainte de toate, Ion Cepoi este un om cu frică de Dumnezeu care a trecut prin multe greutăţi, care caută în fiecare zi noi provocări şi care a condus ani de-a lungul mai toate instituţiile de cultură din oraş,

Gorjean după tată şi bucovinean de la Cernăuţi, din partea mamei, Ion Cepoi a predat limba şi literatura română imediat după terminarea Facultăţii de Litere „Alexandru Ion Cuza” din Iaşi. Şef de promoţie pe ţară la secţiunea română-italiană, acesta a predat la Sulina, judeţul Tulcea până în 1981 când avea să se întoarcă la Târgu Jiu. „ Naşterea fiului meu şi faptul că mama rămăsese singură m-au făcut să mă întorc la Târgu Jiu să o ajut şi să-i ofer fiului meu posibilitatea de a trăi într-un oraş cu posibilităţi de şcolarizare mult mai mari ca la Sulina. Tot în acest an am devenit directorul Casei Municipale de Cultură Târgu Jiu”, a declarat Ion Cepoi.

Mândru de fiul său

Tată al unui singur copil, care de altfel a avut aplicaţie pentru ştiinţele exacte, Ion Cepoi spune că este un familist total, soţia şi băiatul fiind oaza lui de echilibru. „Băiatul meu a studiat la ASE în Bucureşti, a rămas acolo, lucrează pentru una dintre cele mai mari firme IT din ţară, IBM. Sunt un om împlinit dacă raportez lucrurile la ceea ce a fost posibil să fac şi neîmplinit dacă raportez la ceea ce am crezut că pot face în tinereţe”, a mărturisit Ion Cepoi. Acesta îşi aduce aminte şi acum cele trei mari cumpene pe care viaţa i le-a pus în cale şi pe care le-a depăşit fără consecinţe majore. „Anul 1977 mi-a adus trei mare cumpene. La Sulina fiind, am trecut prin trei momente de-a dreptul dramatice: moartea tatălui meu în februarie, cutremurul din martie şi epidemia de holeră din Deltă, în iunie. Acum un an am avut un alt mare necaz, decesul mamei mele, o persoană pe care am iubit-o la modul absolut”, a declarat Ion Cepoi.

Iubeşte sportul, lectura şi are frică de Dumnezeu. „Cred sincer în Dumnezeu, nu sunt bigot şi nici fanatic. Încerc şi la vârsta asta să citesc în fiecare zi măcar câteva pagini, încerc să nu judec pe nimeni pentru că nimeni nu îmi dă dreptul acesta”, a precizat Ion Cepoi.

A jurat să nu pună piciorul în frizerie

Ca orice om, şi Ion Cepoi are regrete şi promisiuni pe care şi le-a făcut încă din adolescenţă care au rămas neîmplinite. „Regret unele jurăminte făcute în adolescenţă, unul dintre acestea fiind acela de a ajunge în Grecia şi Italia, unde nu am ajuns până la vârsta asta. Al doilea sunt mândru că am reuşit să mi-l ţin. Când eram în liceu aveam un diriginte care mă tundea la zero o dată pe lună. De când am terminat liceul mi-am jurat că nu voi pune niciodată piciorul într-o frizerie. De atunci fie mă tund singur, fie soţia mea sau prietenii, dar niciodată un frizer. A fost un fel de răzbunare împotriva unui sistem tâmpit”, a declarat Ion Cepoi.

Un lucru de care este mândru este acela că a reuşit să-i facă o mare bucurie fiinţei pe care a iubit-o enorm, mama sa. „Am reuşit să o duc pe mama la Cernăuţi, în Ucraina, am ajutat-o să-şi revadă la aproape 50 de ani de la refugiu locurile natale. A fost un moment dramatic”, mărturiseşte Ion Cepoi.    

Membru al Uniunii Scriitorilor Români, autor a peste 19 cărţi de poezie, romane şi istorii culturale, secretar literar al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” şi iniţiator al câtorva programe şi proiecte internaţionale, Ion Cepoi a redat Gorjului valoarea culturală de care avea nevoie.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: