Ion Fugaru rămâne vice la Târgu-Cărbuneşti

Social democraţii-gorjeni doar s-au lăudat că îl vor schimba din funcţie pe viceprimarul oraşului Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru. Ei nu au mai iniţiat un proiect de hotărâre cu privire la acest lucru aşa cum anunţaseră iniţial. Aveau nevoie de votul a opt consilieri locali pentru a-l demite pe Fugaru.

Cristian Teoader Pasti a fost cel  care a făcut publică intenţia Partidului Social democrat Gorj de a-l înlocui pe peremistul Ion Fugaru cu un social democrat, anunţat acest lucru în cadrul unei emisiuni difuzate la Gorj Tv. Au fost însă doar vorbe din partea social democraţilor pentru că pe ordinea de zi în şedinţa de astăzi a Consiliului Local Târgu Cărbuneşti nu există un proiect care să facă referire la acest lucru. „Nu a fost depus niciun proiect de hotărâre la secretarul consiliului orăşenesc cu cinci zile înainte de ţinerea şedinţei, eram sigur că nu se va întâmpla asta pentru că un viceprimar nu se schimbă decât dacă a comis o infracţiune nu cum i se scoală unora la cap pentru că nu le convine ce declaraţii fac alţii”, a spus Ion Fugaru.

Călinoiu: „Fugaru este un factor nociv”

Preşedintele executiv al PSD, Ion Călinoiu, susţine că altele au fost intenţiile partidului, nu demiterea lui Ion Fugaru. „Fugaru este un iresponsabil, dar nu există o preocupare la nivel de organizaţie privind acest subiect, respectiv demiterea lui Fugaru. Principal la noi este să organizăm la Cărbuneşti o viitoare organizaţie puternică pentru a putea câştiga alegerile viitoare. Faptul că Fugaru nu trebuie să mai fie viceprimar nu trebuie să intervină o forţă politică, ar trebui să conştientizeze el acest lucru pentru că este un factor nociv pentru acel oraş”, a precizat Ion Călinoiu.

Social democraţii plănuiseră să-l propună pentru funcţia de viceprimar al oraşului Târgu Cărbuneşti pe Iuliu Călina.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: