Ionuţ Badea: Jucăm fiecare meci la victorie !

Ionuţ Badea, tehnicianul pandurilor, are o mentalitate de învingător, pe care îşi propune să o imprime şi fotbaliştilor săi. „Trebuie să jucăm fiecare meci la victorie, indiferent de numele adversarului şi dacă jucăm sau nu pe teren propriu”, a spus Ionuţ Badea ieri, în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Oţelul. Acesta le-a cerut elevilor săi să joace pentru toate cele trei puncte puse în joc în meciul de la Galaţi, care se va disputa vineri, 30 iulie.

Echipa Pandurii are mici probleme de lot înaintea meciului de la Galaţi. Hidişan este accidentat, având o întindere musculară. Alţi jucători sunt indisponibili pentru că nu au semnat contractele cu Pandurii. Transferul atacantului Ilie Iordache nu a fost perfectat, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul lui Daniel Stan şi Frăsineanu. Dacă Ilie Iordache nu a primit acord de transfer, în cazul celorlalţi doi Pandurii nu a decis dacă să îi transfere sau nu. „Nu au semnat Frăsineanu şi Daniel Stan. Aici sunt probleme legate de necesitatea şi utilitatea jucătorilor. Sunt mulţi factori care contribuie la semnarea unui contract sau nu. Lui Daniel Stan sau Voiculeţ nu le simt lipsa că erau oricum accidentaţi, Iordache este şi el cu probleme, sper să poată fi transferat săptămâna aceasta. La el sunt probleme cu acordul de transfer. Mai aşteptăm confirmări de la alţi jucători pe postul lui Stan, depinde şi de asta dacă va rămâne sau nu. Voiculeţ este la zi cu pregătirea, ar putea intra în calcul pentru meciul cu Dinamo dacă va fi perfectat transferul. Şi Iordache se pregăteşte alături de echipă, din punctul meu de vedere este ok, rămâne de perfectat transferul”, au fost explicaţiile sumare oferite de antrenorul Ionuţ Badea.

În ciuda problemelor de lot, antrenorul este decis să joace pentru toate cele trei puncte. „De fiecare dată încerc să pregătesc echipa la victorie. Pentru mine nu contează dacă jucăm acasă sau în deplasare, sunt trei puncte puse în joc şi vrem să ne impunem jocul”, susţine antrenorul pandurilor.

Lotul cu care Pandurii va merge la Galaţi va fi finalizat după următoarele două antrenamente.

Oţelul, considerat un adversar redutabil

Ionuţ Badea a subliniat în conferinţa de presă de ieri câteva dintre atuurile adversarilor din a doua etapă a Ligii I: „Ne aşteaptă o partidă dificilă la Galaţi, în compania unui adversar redutabil. Nu sunt vorbe uşoare, spun acest lucru pentru că într-adevăr Galaţi este o echipă bine structurată, cu jucători importanţi, de care noi ar trebui să ţinem cont, cum ar fi Paraschiv, Pena, un atacant de careu, doi mijlocaşi centrali foarte laborioşi, prin prezenţa lui Geogiu şi Neagu, de asemenea doi jucători de bandă de forţă explozivă, Iorga şi Ochiroşii, cu o fază defensivă organizată”.

Bineînţeles, Ionuţ Badea are cuvinte frumoase şi despre Pandurii: „Am reuşit o consolidare a relaţiilor de joc care s-a văzut şi la meciurile de acasă, sper să se perpetueze şi la meciul contra Oţelului, astfel încât la final să reuşim să ne bucurăm. Pregătim întotdeauna meciurile la victorie, să vedem ce vom reuşi în fiecare partidă”.

Ionuţ Badea se aşteaptă din partea Oţelului Galaţi să adopte sistemul de joc 4-3-2-1. „Ambele echipe fac şi faza ofensivă şi cea defensivă, cu minusuri şi plusuri de fiecare parte”, a concluzionat Badea.

CONFIDENŢIAL

Antrenorul Ionuţ Badea a dezminţit relatările din presă potrivit cărora nu ar avea contract valabil cu Pandurii. Zvonul a apărut după ce MM Stoica ar fi spus că putea cere ca Pandurii să piardă meciul cu Urziceni la „masa verde”, pentru că a avut pe banca tehnică un antrenor fără contract. Badea a declarat ieri că are contract cu Pandurii, dar a refuzat să spună pe ce perioadă.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: