Ionuţ Ciobanu, pe lista de transfer de la Energia Pandurii

Portarul Energiei Pandurii, Ionuţ Ciobanu, este primul jucător care a depus un memoriu la Federaţia de Handbal, reclamând faptul că nu şi-a primit drepturile salariale. Indiferent dacă acesta va deveni jucător liber de contract sau se va constata că memoriul este neîntemeiat, preşedintele handbaliştilor gorjeni, Gore Popescu, spune că portarul e liber să plece de la echipă, fiind pus pe lista de transfer.

Ionuţ Ciobanu se afla printre jucătorii care nu au acceptat diminuarea contractului aşa cum s-a întâmplat în cazurile Savenco şi Novanc, jucători care au plecat deja de la Energia. Nemulţumit de propunerea de reducere a contractului dar şi de faptul că s-a întârziat plata salariilor, acesta a depus un memoriu la FRH în speranţa că va fi declarat jucător liber de contract.

Federaţia a trimis deja un răspuns clubului gorjean, precizând că jucătorul va deveni liber de contract dacă nu i se achită drepturile salariale până în data de 28 decembrie. Preşedintele Gore Popescu spune că nu-l mai interesează ce vor decide comisiile pentru că portarul poate pleca de acum de la Energia. „Memoriul se poate judeca oricând dar eu spun că nu are rost să se discute în comisie acest caz pentru că e clar pentru noi, Ionuţ Ciobanu poate să plece pentru că în fond de asta a făcut acel memoriu. Din punctul meu de vedere el nu mai e jucătorul Energiei Pandurii, îl las eu liber nu trebuie să-l lase comisiile”, a spus ieri preşedintele care e nemulţumit de gestul lui Ciobanu, mai ales că este unul dintre jucătorii care şi-au primit la zi toate drepturile: „E urât ce a făcut, e o pată pe obrazul clubului că a ajuns să facă acest memoriu la federaţie, mai ales el care chiar e cu banii la zi luaţi. Majoritatea jucătorilor au banii luaţi până în luna noiembrie deci nu era cazul să se ajungă aici. Indiferent de ce spun cei de la Comisie, pot să-l trimită înapoi pentru că memoriul e neîntemeiat, că el tot e liber să plece, îl punem pe lista de transfer”. În aceste condiţii antrenorul Liviu Andrieş se va baza din retur pe cei trei portari care rămân în lot, Dragomir, Rădulescu şi Motoi. Ciobanu era unul dintre portarii de bază în tur, el fiind convocat şi de Vasile Stângă la echipa naţională, dar şi Dragomir şi Rădulescu au apărat destul de bine în anumite partide din tur.

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: