Iordache spune că Barbu are nevoie de el, nu invers

Liberalul Ion Iordache de la Turceni spune că se bucură de susţinerea co-preşedintelui PNL Gorj, Tudor Barbu, despre care afirmă că a fost inspirat să intre în graţiile sale. În schimb, a precizat că între el şi celălalt co-preşedinte, Dan Vâceanu, există un conflict pentru că acesta i-ar fi dat “o ţeapă”.

Ion Iordache spune că nu el i-a intrat în graţii lui Tudor Barbu, ci invers. “Cred că domnul Barbu a avut inspiraţia să intre în graţiile mele. Eu nu am nevoie de dumnealui. Poate dumnealui de mine are, eu de dumnealui nu. Cam aşa se pune problema. A ştiut să abordeze şi pentru asta nu am avut probleme cu dumnealui. Atâta timp cât o să fiu acolo, o să îl susţin. Dumnealui mi-a declarat că este bine intenţionat, că vrea să facă treabă, lucruri constructive şi eu acelaşi lucru, şi atunci nu am avut probleme unul cu altul”, a spus Iordache. Acesta susţine că a fost desemnat candidat al PNL a primăria Turceni şi că este singurul preşedinte al filialei, renunţându-se la sistemul de copreşedinţi, aspect infirmat de conducerea PNL.

Şeful PNL Turceni a mai spus că între el şi Dan Vâlceanu există un conflict după ce liderul PNL Gorj i-ar fi dat o ţeapă. “Există un conflict, pentru că domnul Vâceanu mi-a dat ţeapă cumva. Pentru că mi-a dat ţeapă, nu pot să-l iert, asta e problema. Nu vreau să spun cu ce, pentru că e treaba noastră. Politic nu mai am o problemă cu el, dar ce a fost, a fost. Acum, dacă dumnealui este în regulă… Până când o să-mi treacă o să-i tot spun chestia asta, că nu mă pot abţine. Ori îmi trece, ori face el ceva să astâmpere problema aceasta care mă macină pe mine, că nu suport oamenii care dau ţepe, cu atât  mai mult să-mi dea mie”, a precizat Ion Iordache.

REPLICĂ

Dan Vâlceanu i-a dat o replică fostului primar: “Cred că domnul Iordache ar trebui să se calmeze. Altfel, faptul că nu mă simpatizează nu mă deranjează absolut deloc. Nici eu, nici Partidul Naţional Liberal nu avem niciun fel de obligaţii la domnul Iordache”.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: