Işfan s-a dat în judecată pentru o sută de euro

Ion Işfan, inspector şcolar general, a dat în judecată Inspectoratul pe care îl conduce, dar şi Ministerul Educaţiei. Işfan cere în instanţă suta de euro pentru cărţi, care i se cuvenea pentru perioada în care a fost profesor la Roşia Jiu. După ce presa a aflat de proces, Işfan a spus că va renunţa la acesta. Mai mult, a susţinut că nici măcar nu ştia că a făcut acţiune în instanţă, deşi plângerea a fost depusă acum două săptămâni.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj renunţă la procesele pe care le are cu Ministerul Educaţiei! Acesta crede că nu este normal ca din poziţia sa de inspector al învăţământului, să fie în conflict cu şefii de la Ministerul Educaţiei. Interesant este că pe 30 august Işfan a dat în judecată Inspectoratul Şcolar, Liceul Roşia Jiu şi Primăria Fărcăşeşti cerând nişte drepturi băneşti. Întrebat despre acest proces, şeful de la ISJ spune că nu ştie despre ce e vorba.

Dă vina pe sindicat

Pe rolul Tribunalului Gorj se află un proces intentat de inspectorul Ion Işfan împotriva Inspectoratului Şcolar pe care-l conduce, dar şi Liceului Roşia Jiu, unitate la care acesta este profesor. Obiectul dosarului se referă la drepturi băneşti. Dosarul a fost înregistrat pe data de 30 august, dar Işfan a declarat că nu ştie despre ce este vorba. Poate sindicatul! „Nu ştiu nimic despre acest dosar. Cine ştie. Este posibil ca această acţiune să fie făcută de sindicatul de acolo. Nu ştiu despre ce bani este vorba“, a declarat inspectorul general. Numai că sindicatul nu este parte în proces, aşa că nu poate fi iniţiatorul acţiunii.

Mai mult decât atât, Işfan spune că va suspenda orice proces cu Ministerul Educaţiei sau cu Inspectoratului Şcolar. „O să-l suspend. Nu este normal ca eu să mă judec cu Ministerul Educaţiei dacă sunt inspector şcolar. Aştept primul termen şi voi face această solicitare, Mai este un proces pe la Craiova, dar la fel voi proceda. Îl voi suspenda“, a spus Işfan.

TERMEN

Următorul termen este pe 25 octombrie. Şi directoarea Liceului Roşia Jiu, Liliana Bugă, evită să spună prea multe despre acest proces. Spune că nu ştie despre ce este vorba, dar bănuieşte că ar fi un proces pentru recuperarea celor o sută de euro pentru manuale, bani pe care profesorii nu i-au mai primit, deşi au achiziţionat materiale de această sumă.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: