Își vor terenurile din carieră înapoi

Dacă activitatea minieră în zonă a fost închisă, locuitorii din Roșia de Amaradia își vor acum terenurile afectate de exploatare înapoi. Sute de cetățeni au luat legătura cu autoritățile locale pentru a le cere sprijinul în acest sens. Primarul din Comuna Roșia de Amaradia va înștiința Complexul Energetic Oltenia care va trebui să înceapă procedura de redare în circuitul agricol a terenurilor afectate de unitatea minieră.

Locuitorii din comuna Roșia de Amaradia și-au pierdut orice speranță că în localitate va mai exista vreodată activitate  minieră. Pentru că singura carieră din zonă a fost declarată închisă de cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia, iar salariații riscă să rămână fără locuri de muncă, proprietarii de terenuri numai au niciun interes ca pământurile lor să fie la dispoziția CEO. În aceste condiții mai bine de jumătate din cetățenii care au fost de acord să-și dea terenurile pentru a fi exploatate acum le vor înapoi, în speranța ca măcar din agricultură să-și asigure traiul.

Sute de persoane au cerut sprijinul primarului din Roșia de Amaradia care va înștiința gigantul energetic. În aceste condiții Complexul Energetic Oltenia trebuie să aloce bani pentru redarea acestor terenuri în circuitul agricol. „Cetățenii din Roșia de Amaradia își vor înapoi terenurile din carieră rămase în urma exploatării miniere, ceea ce înseamnă redarea acestora în circuitul agricol. Nu mai este nicio șansă de minerit în zonă. Cetăţenii au pus „bocancii în cui”. În această situație sunt 209 proprietari, iar jumătate dintre aceștia au solicitat terenurile înapoi. Mi-au cerut sprijinul să le fie date terenurile înapoi, pentru că nu au bani să se judece, să ajungă în instanță. Cariera a fost declarată închisă și în felul acesta au obligația  să redea terenul în circuitul agricol. Asta ar însemna să execute anumite lucrări și am înțeles că finanțarea ar trebui să o suporte Guvernul. Eu cred că cei de la unitatea minieră au luat în calcul acest aspect să dea o sumă estimată la Guvern pentru aceste lucrări ca să fie luată în calcularea bugetului pe 2014”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.   

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: