Islaz comunal din Runcu, revendicat de localnici

Un grup de oameni din comuna Runcu a depus acţiune în instanţă împotriva Consiliului Local Runcu în vederea anulării unui act administrativ. Cei şapte cetăţeni revendică islazul satului Răchiţi motivând că au certificate de moştenire însă primarul Adi Câmpeanu spune că terenul respectiv este al primăriei potrivit hărţilor cadastrale.

Consiliul Local Runcu este în război cu şapte cetăţeni din comună pentru un teren de 22 de hectare. Cei şapte cetăţeni au constituit un grup şi au acţionat în instanţă Consiliul Local pentru anularea unei hotărâri. Potrivit primarului, este vorba de hotărârea Consiliului Local prin care terenul respectiv era trecut în domeniul public al primăriei. „Când s-a făcut domeniul public al primăriei, vechea conducere a omis să treacă şi acest teren după care, în 2009, Consiliul Local a aprobat o hotărâre de trecere a acestui teren în domeniul public al primăriei. Primăria are documentele de proprietate, hărţile cadastrale care dovedesc acest lucru”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul din Runcu.

Cei şapte cetăţeni contestă în instanţă această hotărâre de Consiliu Local motivând că terenul respectiv este al lor. „Ei au venit la primărie să le dau certificat de proprietate pe terenul primăriei. Ei zic că au certificate de moştenire, dar aceste certificate nu reprezintă documente de proprietate. Dacă instanţa decide că terenul le aparţine atunci este altceva”, a adăugat primarul Câmpeanu.

În prezent, cei şapte cetăţeni care au acţionat în instanţă au împrejmuit terenul respectiv cu sârmă ghimpată. „Din 1985 şi până acum ei s-au întins cu grădinile până la Sohodol, s-au tot tras către apă şi au mâncat din perimetrul de protecţie”, a declarat Adi Câmpeanu. Primul termen de judecată în acest dosar va avea loc în luna decembrie a acestui an.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: