Jan Popescu: Este necesară consultarea salariaţilor

Administraţia CE Oltenia are opoziţie în comisia de negociere cu privire la propunerea de introducere a unor sporuri în salariul de bază. Compania îşi doreşte un sistem unitar de salarizare, acum fiind cariere cu spor de periculozitate, altele cu spor de fidelitate şi aşa mai departe.

Jan Popescu, membru în comisia de negociere din partea sindicatelor, nu agreează propunerea. „Singurul spor cu care aş putea fi de acord să fie introdus în salariu este adaosul salarial de 250 de lei, după adăugarea contribuţiilor pe care onor guvernul le-a transferat în contul angajaţilor”, a spus Jan Popescu.

Pentru introducerea altor sporuri în salariu, Jan Popescu spune că este necesară consultarea salariaţilor, dar şi efectuarea unor simulări. „Nu ştiu dacă salariaţii sunt de acord, trebuie să vedem care sunt plusurile şi minusurile, nu ştiu la ce sporuri se gândeşte administraţia să fie introduse în salariu”, a precizat Jan Popescu. Acesta a spus că este corect să fie aceleaşi sporuri în toate carierele sau în toate termocentralele, dar asta nu presupune introducerea sporurilor în salariu.

Ion Ruşeţ, consilier al directorului general al Complexului Energetic Oltenia, a vorbit zilele trecute despre faptul că la negocieri administraţia va propune includerea unor sporuri în salariul de bază. (A.A.)

Vizualizări: 1,741

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: