Jiul Rovinari rămâne neînvinsă şi se apropie de Ştiinţa Turceni

Etapa remizelor ar putea fi numită etapa a şasea a campionatului judeţean, etapă în care echipele angrenate în lupta pentru podium s-au blocat reciproc sau au fost ţinute pe loc de  adversari. Jiul Rovinari rămâne neînvinsă şi după această etapă iar liderul Ştiinţa Turceni pierde primele  puncte.

Cele două derby-uri ale Ligii 4 Gorj din etapa a şasea s-au încheiat la egalitate. Liderul Ştiinţa Turceni, neînvins dar  şi cu maxim de puncte până la meciul cu Vulturii Fărcăşeşti, a  plecat de la Fărcăşeşti cu o remiză albă, scor 0-0, şi a pierdut astfel primele puncte din acest sezon. De pasul greşit ar fi putut beneficia Jiul Rovinari care însă a remizat pe teren propriu cu o altă echipă aflată încă în lupta pentru podium, Petrolul Bustuchin.

Cu sacrificiu, seriozitate  şi disciplină, cum le place să se încurajeze la fiecare meci, cei de la Jiul Rovinari au încheiat jocul cu Bustuchinul cu scorul de 2-2 şi rămân invincibili şi în acest sezon după ce sezonul trecut stabileau chiar un record de invincibilitate.

Petrolul Bustuchin în schimb a  pierdut teren în urmă cu o etapă când a pierdut ruşinos în compania echipei din Baia de Fier şi a pierdut contactul cu poziţia fruntaşă pe care o ocupase de la startul sezonului, un start foarte bun  pentru echipa din Bustuchin.

După acest derby de foc cu Jiul Rovinari cei de la Petrolul aşteaptă acum la Bustuchin, în etapa viitoare, pe Vulturii Fărcăşeşti, echipa care  a pus piedică liderului în această etapă. Şi cum Vulturii constituie o echipă imprevizibilă, pe cei de la Bustuchin nu îi va aştepta un meci uşor.

Ştiinţa Turceni păstrează  locul  I şi după etapa a  şasea având 16  puncte,  urmată de  Jiul Rovinari cu 14 puncte şi CS Novaci cu 13 puncte, în timp ce Petrolul  Bustuchin ocupă  poziţia a patra, fiind la egalitate de puncte, 11, cu Parângul Bumbeşti Jiu.   

Galerie foto





Vizualizări: 1,684

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: