Judecat pentru că a vrut să mituiască un poliţist

Un şofer a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce la sfârşitul lunii aprilie acesta a încercat să-i ofere unui poliţist o mită de 500 de euro. Deşi are leafa tăiată cu 25%, omul legii a respins „oferta”, informându-şi superiorii despre faptul că Iulian Cătălin Mangu i-a promis o mită în schimbul nedeschiderii unui dosar de urmărire penală. Gorjeanul a fost prins la volan într-o perioadă în care avea permisul de conducere suspendat. El spera că dacă dă banii primeşte de la agentul şef cu care negociase şi plăcuţele de înmatriculare, însă lucrurile au luat o turnură deloc favorabilă pentru acesta. Bărbatul are acum două dosare penale, pe lângă cel constituit pentru conducerea maşinii în perioada de suspendare a dreptului respectiv, Mangu va trebui să se apere în faţa judecătorilor şi pentru acuzaţia de dare de mită. El riscă cel puţin o jumătate de an de închisoare şi cel mult şapte, o sentinţă în acest caz putând fi cunoscută spre sfârşitul anului.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: