Junior de 16 ani la echipa UCB,  în meciul de Cupa României

Echipa de handbal masculin a Universității ”Constantin Brâncuși” a reuşit duminică să se califice în optimile  de finală  ale Cupei României şi ar putea  aduce la Târgu Jiu un adversar de top din Liga Naţională. Gorjenii se bucură în acest sezon de un lot experimentat, dar la meciul de cupă au avut pe teren şi un tânăr de doar 16 ani, Alin Tudor.

UCB Târgu Jiu a trecut diminică de HC Beldiman Arad, scor 28-23, şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României. Gorjenii au reuşit astfel să învingă de două ori în acest sezon echipa din Arad. Prima victorie a fost în campionat, în urmă cu două săptămâni, când s-au impus în deplasare cu 23-18.  Victoria este cu atât mai importantă, cu cât lotul lui Adrian Gorun a fost incomplet, fiind trei jucători indisponibili. „Suntem mulţumiţi de rezultat, mai ales pentru că, având trei accidentaţi, am reuşit să aliniem o formaţie competitivă  în toate  compartimentele şi  ne-am impus. Meciul părea uşor în prima repriză, dar a doua  repriză a fost mult mai grea, adversarii s-au apropiat la un punct, însă, pe final, am reuşit să  mărim diferenţa la cinci goluri şi să necalificăm mai departe”, a declarat antrenorul gorjenilor de  la UCB, care a avut curajul să trimită pe teren,  pe o poziţie importantă, un junior de 16 ani.

„Avem deja o serie de jucători care  au foarte mare  experienţă cum ar fi Motoi şi Ghişe, alţii au experienţă suficient de mare  pentru Divizia A, cu 3-4 ani de joc în această ligă, dar avem şi băieţi foarte  tineri cum este cazul lui Alin Tudor care a jucat centru şi a făcut-o foarte bine, deşi e  un copil de doar 16 ani”, a spus antrenorul Gorun.

Marţi, UCB va începe deja meciurile din retur, jucând mai devreme cu două zile decât adversarele din Seria D. Gorjenii vor primi vizita  liderului,  CSM Oradea, cu începere de  la ora 19:00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu.

Vizualizări: 472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: