Jurebie spune că un contracandidat i-a aruncat apă-n cap

Un scandal soldat cu înjurături şi reclamaţii a avut loc, în aceste zile, între doi candidaţi de la Săcelu. Este vorba despre Florin Jurebie, candidatul USL, şi Gheorghe Dănăşel, candidatul PNG. Conflictul a luat amploare ieri dimineaţă. “Eram în faţa primăriei, iar domnul Dănăşel m-a înjurat, după care a urcat la etaj şi mi-a turnat, cu o găleată, apă în cap. I-am făcut reclamaţie la poliţie pentru că mă tot ameninţă şi nu mai pot merge prin sat, în campanie, fără să am conflicte cu el”, a declarat Florin Jurebie. Acesta este acuzat de faptul că încearcă să-şi asigure voturile cu câte patru mici şi un pahar de bere. “Jurebie şi-a început campania electorală de trei săptămâni. În fiecare duminică dă oamenilor câte patru mici şi un pahar de bere. Aşteaptă tineretul care termină fotbalul şi le face cinste. Dacă tot îşi permite ar trebui să le dea mai mulţi mici pentru că din patru nu se satură nimeni. Jurebie are bani căci a luat de la primărie un miliard şi mai are de luat 8 miliarde de lei vechi drept chirie pe terenul pe care se află sala de sport”, a declarat Gheorghe Dănăşel. Problemele apărute la Săcelu, la doar câteva zile de la începerea campaniei electorale au ajuns şi la urechile şefilor Biroului Electoral Judeţean. “A venit o sesizare la Circumscripţia Electorală Săcelu referitoare la faptul că se dau, gratis, mici şi bere de către un candidat. În momentul de faţă, sesizarea se analizează şi dacă se dovedeşte a fi întemeiată va fi transmisă poliţiei, organele abilitate urmând să stabilească dacă este sau nu contravenţie”, a precizat Mihail Pistol, preşedintele BEJ Gorj.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: