Kaufland: Carnea cu puroi nu era expirată!

Reprezentanţii Kaufland România au reacţionat în urma scandalului cărnii de porc cu puroi, cumpărată de la magazinul companiei din Târgu Jiu. „Furnizorul nostru din Germania și-a asumat problema, iar potrivit declarațiilor acestuia, se pare că a fost provocată de o contuzie a animalului. Ne-a asigurat că acest tip de situații sunt total izolate. Din păcate, contuzia era în interiorul mușchiului, așa că nu putea fi identificată decât în momentul felierii, produsul fiind comercializat în bucăți întregi. Furnizorul derulează periodic analize microbiologice pe mostre de carne, cu laboratoare externe. Subliniem că produsul era în termen de valabilitate și a venit însoțit de declarație de conformitate din partea furnizorului”, arată compania.

Cu toate acestea, compania a fost amendată de DSV Gorj cu suma de 12.000 de lei. Asta după ce un gorjean a sesizat că a cumpărat peste un kilogram de ceafă de porc care era plină cu un lichid alb. „Secționând carnea, pe secţiune a fost un abces plin cu puroi. Acest proces inflamator a fost la animal fiind în viață, datorită unei contuzii sau inoculări a unui medicament, nu s-a absorbit în timpul vieții. Animalul a fost sacrificat și asta e explicația”, declara Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj.

Tot lotul de carne din care provenea bucata cu puroi a fost vândut la Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: