Kukrika şi-a spart nasul într-o încăierare în turneul de la Odorhei

Tehnicianul Energiei se declară mulţumit de evoluţia elevilor săi la acest ultim turneu amical, fiind însă îngrijorat de accidentarea lui Ante Kukrika.

În ceea ce priveşte evoluţia elevilor săi la aceste ultime meciuri de verificare, antrenorul Vasile Stângă se declară mulţumit de rezultate dar şi de jocul echipei: „Per ansamblu, a fost un bun turneu de pregătire. În primele două meciuri ne-am impus şi cred că partida cu Suceava a fost cel mai elocvent joc, unul de alergătură, de angajament, pentru că disputa cu Satu Mare a fost mai uşoară. Referitor la ultimul meci, cel cu Odorhei, pot să spun că primele 25 de minute chiar m-au mulţumit, am jucat bine, dar după aceea arbitrii şi-au intrat în rol şi au cam stricat jocul”.  Din încăierarea care a apărut la ultimul meci din cauza arbitrajului, unul dintre jucătorii lui Stângă, Kukrika, a ieşit de pe teren cu o fractură de piramidă nazală: „A ieşit şi o încăierare generală din care interul nostru Kukrika a ieşit de pe teren cu nasul spart, din câte am înţeles are fractură de piramidă nazală. De aceea ţin să trag un semnal de alarmă pentru arbitri, care pot pierde jocul din mână şi se ajunge la cafteală. Bine, şi jucătorii trebuie să se abţină în a riposta deoarece am observat multă nervozitate la toţi băieţii. Chiar  şi Sandu Iacob, care este un tip matur, calm, şi-a ieşit din pepeni! Dar ce să faci, la asta trebuie să ne aşteptăm în jocurile de deplasare, gazdele tot timpul vor încerca să pună presiune şi să provoace”.

Energia a învins pe CSU Bucovina Suceava, scor 36-33, revenind pe final de meci după ce fusese condusă la pauză cu 19-15. Energia s-a impus şi în cel de-al doilea meci al turneului, scor 35-26, cu CSM Satu Mare la ultimul joc al turneului formaţia gorjeană fiind învinsă de gazdele de la HC Odorhei cu 35 - 28.

Rezultatele turneului de la Odorhei:      

HC Odorhei - CSM Satu Mare 30-33

Energia Târgu  Jiu - CSU Bucovina Suceava 36-33

CSM Satu Mare - Energia Tg. Jiu 26 -35

HC Odorhei - CSU Bucovina Suceava 27- 23

CSU Bucovina Suceava - CSM Satu Mare 42 – 32

HC Odorhei - Energia Târgu Jiu 35 - 28

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: