La ACS Viitorul Târgu Jiu e linişte

ACS Viitorul Târgu Jiu a efectuat deja două săptămâni de pregătire din această iarnă fără a avea antrenor principal. Tehnicianul cu care echipa a încheiat anul trecut nu a mai rezistat decât două zile la echipă după reunire, iar antrenorul cu care conducerea negociază de mai bine de o săptămână întârzie să dea un răspuns.

ACS Viitorul Târgu Jiu va evolua cel mai probabil în play-out până la finalul sezonului. Şansele ca echipa să mai prindă ultimul loc de play-off sunt aproape de zero, iar conducerea nu a anunţat transferurile pe care le dorea fostul antrenor Octavian Benga.

Acesta solicitase să i se aducă o serie de jucători cu experienţă dar primul transfer al iernii la ACS Viitorul a fost un tânăr fără prea multe meciuri nici la Liga 3, fratele unui junior de la echipa a doua adus şi acesta de la o formaţie de Liga 4 din Satu Mare.

În ceea ce priveşte echipa, oficialii clubului spun că este linişte momentan, pregătirea continuând sub comanda secunzilor şi a antrenorului de la satelitul din Liga 3.

„În acest moment de pregătirea echipei se ocupă antrenorul secund Alex Ciobanu şi cu antrenorul de la echipa a doua, Bogdan Chiriac, plus antrenorul cu portarii Dorin Hârsu. Are cine să se ocupe momentan de echipă până când se va lua o decizie finală în privinţa antrenorului. Jucătorii sunt concetaţi la această perioadă, se pregătesc bine, răspund cerinţelor antrenorilor şi, momentan este linişte”, a precizat team-managerul echipei Gabriel Răscol la Radio Infinit, lăsând să se înţeleagă că nu e la curent cu stadiul negocierilor cu Eugen Trică decât din presă: „N-am văzut astăzi ce s-a scris şi n-am observat, aşa, ce se întâmplă. Da, am văzut declaraţiile lui Eugen Trică din presă, noi am lucrat cu el şi înainte de a pleca la FCU Craiova şi am fost mulţumiţi de ceea ce a făcut la echipa noastră. Eu îmi doresc şi ceilalţi conducători din cadrul clubului îşi doresc ca Eugen să vină înapoi pentru că începuse ceva frumos la Târgu Jiu şi ne dorim să continue ce a început”.

În afară de Octavian Benga, formația de eșalon secund a mai fost condusă în acest campionat de Cristian Lupuț, Eugen Trică şi secundul Alexandru Ciobanu, cel care se ocupă în continuare de pregătirea lotului, împreună cu antrenorul echipei satelit, Bogdan Chiriac, de unde au fost aduşi mai mulţi jucători la pregătire.

Vizualizări: 671

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: