La magazinul Finanţelor, produse la jumătate din preţul de comerţ

Blugi, adidaşi, parfumuri, articole de pescuit şi auto, sunt doar câteva dintre produsele comercializate în cadrul magazinului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj. Nu puţini sunt cei care cumpără astfel de produse confiscate. Motivul este lesne de înţeles. Se pot achiziţiona chiar şi la jumătate de preţ faţă de cele comercializate în magazine.

Zeci de produse sunt comercializate în această perioadă în cadrul magazinului propriu al Finanţelor. Bunurile vândute prin intermediul magazinului provin din confiscările realizate de diverse instituţii ale statului precum Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Garda Financiară, Inspectoratul de Jandarmi sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale.

În această perioadă sunt scoase la vânzare diverse produse. Cei care se bazează pe principiul “fă-ţi vara sanie şi iarna car” ar putea să achiziţiona cizme de damă comercializate în acest magazin, la preţul de doar 20 de lei, produs care în mod normal ar putea costa 40-50 lei. “În acest moment avem la vânzare articole de îmbrăcăminte, bluze la preţuri cuprinse între 10 şi 20 lei, blugi la preţuri de 15-20 lei, articole de încălţăminte, de vară şi de iarnă 10-20 lei, cămăşi la preţ de 10-15 lei, articole de parfumerie 10-12 lei, detergenţi la preţ de 5 lei, genţi de damă la preţ de 10 lei, jucării cu preţuri cuprinse între 2 şi 6 lei. Avem şi anvelope noi şi vechi, preţurile fiind între 30 şi 100 de lei. Vindem şi articole de pescuit la preţuri cuprinse între 15 şi 25 de lei”, a declarat Luminiţa Penciu, purtător de cuvânt Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Cumpărător: Fiecare caută ce este mai ieftin

Magazinul este deschis de luni până joi între orele 10 şi 14. Vineri programul de funcţionare este între orele 10 şi 12. Nu puţini sunt cei care vizitează magazinul pentru a beneficia de produse la preţuri reduse. “Vin din când în când aici la magazin, trec pe la piaţă, trec şi pe aici. Se găsesc lucruri mai ieftine decât în comerţ şi asta ne atrage. Fiecare caută ce este mai ieftin în ziua de azi. Am cumpărat în trecut un trening, nişte adidaşi şi mi-au plăcut”, a spus Gheorghe Mălăescu din Târgu Jiu.

VÂNZĂRI

În perioada ianuarie-aprilie 2013, DGFP Gorj, prin magazinul propriu  de valorificare a bunurilor confiscate, a realizat venituri în sumă de 25.829  lei, Banii au fost viraţi la bugetul de stat. Cele mai mari vânzări s-au înregistrat la: produse alimentare (cafea, dulciuri, băuturi răcoritoare şi alcoolice, paste făinoase), valoare vânzărilor fiind de 9.590 lei; produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, aproape 6000 lei s-au strâns din vânzarea acestor bunuri; produsele de menaj şi papetărie, încasările fiind în valoare de 10.728 lei.

Vizualizări: 265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: