Laboratoarele particulare iau faţa Spitalului Judeţean Târgu-Jiu

Medicii de la laboratorul de analize al Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt mereu în aşteptarea reactivilor pentru determinări. Între timp, cabinetele medicale particulare fac bani frumoşi din asta.  

Spitalul nu-şi permite achiziţioneze toţi reactivii odată, ci prin rotaţie. Conducerea laboratorului recunoaşte faptul că din această cauză îşi pierd pacienţii pentru că în laboratoarele particulare se fac toate analizele.

În laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu s-ar putea efectua 55 de analize de sânge, dacă ar avea tot ce este necesar pentru determinarea acestora, dar aici se fac în medie 38 de analize. „În prezent nu putem face toate cele 55 de analize ale sângelui pentru că nu avem reactivi decât pentru 38 dintre ele. Noi am comandat reactivi şi aşteptăm să vină. Când terminăm unii, vin alţii. Nu îi avem pe toţi odată. Îi comandăm prin rotaţie. Noi ne-am propus pentru acest an să facem un stoc de reactivi să facem şi noi toate analizele, dar aşteptăm bugetul de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate”, spune Aurelian Udriştoiu, medicul şef al Laboratorului de analize.

„Aşteptăm reactivi“

Atât reprezentanţii laboratorului cât şi conducerea spitalului cunosc situaţia şi au găsit repede un vinovat şi anume Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. „Este adevărat că nici la capitolul reactivi nu stăm foarte bine, dar asta este situaţia. Lucrăm cu strictul necesar. Noi am făcut servicii medicale, adică analize şi nu am primit banii de la CJAS Gorj, dar noi am cheltuit, am făcut analize şi nu ne-au decontat. Este normal să se mai întâmple să rămânem fără reactivi, până comandăm alţii”, a declarat Constantin Pălivan, director medical, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. 

Aurelian Udriştoiu recunoaşte faptul că laboratorul pierde pacienţi din cauza lipsei reactivilor. „Noi ce-i drept nu facem toate analizele. La cabinetele particulare, oamenii dau bani şi fac toate analizele. Noi aşteptăm după reactivi“, declară Udriştoiu.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: