Laurenţiu Chivu, viceprimarul care promovează primăria pe Facebook

Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari, şi-a deschis cont pe Facebook pentru a promova acţiunile primăriei. În acest fel cei aproximativ 500 de prieteni din lista sa pot fi puşi la curent cu toate activităţile instituţiei. Viceprimarul spune că îşi actualizează informaţiile de pe site-ul de socializare, după orele de program. Cu toate acestea, majoritatea timpului liber şi-l dedică familiei, în fiecare după-amiază fiind la dispoziţia celor doi copii ai săi.

Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari, a absolvit Facultatea de Inginerie Economică din cadrul Universităţii Tehnice Petroşani. Acesta este căsătorit şi are doi băieţi, cu vârste de 7 ani, respectiv 3 ani. Timpul liber şi-l dedică familiei, iar după orele de program se ocupă de creşterea şi educarea copiilor. “În fiecare zi, după ce îl iau pe cel mic de la grădiniţa cu program prelungit, mă ocup de copii. Pe băiatul meu cel mare îl ajut să-şi facă temele, iar pe cel mic îl învăţ să deseneze pe calculator cu ajutorul a diferite programe. În week-end ieşim împreună la plimbare şi încerc să-i îndrum pe copii spre a face cât mai mult sport. Pe fiul meu cel mare chiar l-am dus la nişte cursuri de înot. De asemenea, mi-am propus ca în această iarnă să mergem la munte pentru a-i învăţa pe copii să schieze”, a declarat Laurenţiu Chivu. Viceprimarul este pasionat de fotbal şi în fiecare duminică merge la sală împreună cu prietenii. “Îmi place foarte mult tenisul, însă în fiecare duminică joc fotbal, la sală, împreună cu prietenii”, a mai precizat Laurenţiu Chivu.

Familiarizat cu site-urile de socializare

Viceprimarul oraşului Rovinari s-a familiarizat cu site-urile de socializare de mai bine de un an. După ce şi-a deschis un cont pe Facebook, Laurenţiu Chivu a început să posteze diferite informaţii care privesc activitatea primăriei. “Am considerat că este bine să-mi deschid un cont pe Facebook mai ales pentru a promova proiectele şi activităţile primăriei pentru ca prietenii mei să poată lua cunoştinţă de ele. Încerc să-mi actualizez permanent informaţiile. De regulă, acest lucru se întâmplă după orele de program”, a declarat Laurenţiu Chivu. În prezent, în lista de prieteni a viceprimarului figurează aproximativ 500 de persoane, iar pe contul său se găsesc informaţii precum: actele necesare pentru obţinerea certificatului de naştere, inaugurarea a diferite obiective şi diferite acţiuni de colectare a deşeurilor organizate de către Primăria Rovinari. Tot pe site şi-a postat şi raportul de activitate pe anul 2010.

CONCEDII

Viceprimarul oraşului Rovinari şi-a petrecut majoritatea concediilor fie la părinţii săi din satul Cruşeţ, fie la părinţii soţiei din Horezu. “Deşi mă simt foarte bine când mergem, în vizită, la părinţii mei sau la socrii, nu cred că m-aş putea obişnui să locuiesc la curte. M-am născut în Motru şi am locuit numai la apartament”, a menţionat Laurenţiu Chivu. 

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: