Legea care permite mixul energetic, la un pas de aprobare!

Intenţiile USL sunt neclare în ceea ce priveşte sistemul energetic românesc. Pe de o parte Legea Holdingului este aproape de aprobare şi pe de altă parte în plenul Camerelor va ajunge şi o altă propunere legislativă privind constituirea unui fond energetic de investiţii, care să cuprindă toate companiile strategice din România.

Legea Holdingului, cea care permite unirea mai multor companii într-una singură, este aproape de aprobare. Potrivit Niculinei Mocioi, deputat PP-DD pe colegiul 5, din discuţiile avute cu specialişti din energie, intenţia Guvernului este aceea de forma un mix de energie termo-eolian-hidro-gaz. Aceasta a subliniat că, în continuare, problema sistemului energetic din România este consumul scăzut. „Guvernul Ponta a arătat cum conduce. Taxe, preţuri în aer şi închiderea unor unităţi importante, plus problemele pe care le au investitorii români din cauza preţului la gaze. Chiar parlamentarii PSD confirmă că această scădere drastică de consum este cauzată de închiderea multor fabrici. În aceste condiţii România trebuie să găsească pieţe de export şi să investească în infrastructură. Au nevoie doar de voinţă, pentru că de voturi nu ar duce lipsă, USL reprezintă 70% în Parlament“, a declarat aceasta.

Crearea unui holding energetic este o idee mai veche a PSD, susţinută de fostul ministru Iulian Iancu. Mai mult, în Senat sunt două legi ale holdingului, la una dintre ele apărând iniţiator şi Mircea Geoană. Ambele legi sunt susţinute de Iulian Iancu şi actualul ministru delegat al energiei Constantin Niţă.

Cel din urmă a explicat de mai multe ori că Guvernul intenţionează să unească CE Oltenia cu Hidroelectrica, după ce aceasta va ieşi din insolvenţă.  

LEGE

După aprobarea acestei legi, holdingul rezultat va avea sediul la Bucureşti, iar CE Oltenia spre exemplu, parte a acestei mari companii, va deveni filială.

VEZI PROIECTUL AICI.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: