Legea energiei, aviz favorabil pentru modificare
Comisia economică din Senat a dat aviz favorabil pe modificările la Legea energiei, inclusiv cele propuse de Complexul Energetic Oltenia, a spus senatorul ALDE Gorj, Dian Popescu. Discuțiile au fost unele aprinse în care fiecare parte și-a susținut punctele de vedere cu privire la intrarea pe piața energiei.
CE Oltenia a fost reprezentat în comisie de Directorul Diviziei Energie, Ionel Ilie, care a spus că frustrarea companiei este legată de intrarea pe piața de energiei a companiei. „Asta este de fapt frustrarea noastră, pentru a avea niște venituri care să ne permită să asigurăm stocurile respective, altfel să primești doar o lună sau două pe an acest serviciu și să ții o capacitate la dispoziție 12 luni este practic imposibil, asta vreau să spun eu”, a spus senatorilor Ionel Ilie, directorul Diviziei Energie.
Senatorul Dian Popescu spune că, după aceste discuții și aprobarea modificărilor, sunt două variante. ”Acum sunt două variante, intră la plen pentru vot sau merge în Camera Deputaţilor prin aprobare tacită”, a spus Dian Popescu. Acesta susţine că modificările, odată intrate în vigoare, vor fi favorabile intrării CE Oltenia mai uşor pe piaţa de energie.
Prezent la discuții, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Corina Popescu, a vorbit și despre întâlnirea cu minerii care au protestat la sediul Guvernului. Aceasta a spus că fără o eficientizare a activității, compania nu poate merge mai departe. ”Eu înțeleg și punctul dumnealor de vedere. Problema de fond este că nu se pot rezolva anumite probleme sociale prin intermediul unor companii economice. Din punctul meu de vedere, Oltenia este o companie cu un potențial extraordinar, are grupuri flexibile, nu depinde de factori externi, are modernizările pe mediu făcute, este o companie cu potențial, dar trebuie cumva să se eficientizeze activitatea, adică să se facă o analiză profundă pe fiecare tip de instalație, de echipament, să se promoveze investițiile unde trebuie”, a spus Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.