Liberalii îl susţin pe Andrei la Prefectură, Ponta l-ar pune pe Preoteasa

Noua guvernare care este pe cale să se formeze zilele acestea odată cu instalarea Guvernului Ponta ar putea să menţină în funcţii actuala echipă de la Prefectura Gorj. Pe de altă parte, Ponta ar vrea să-l pună prefect pe Claudiu Preoteasa, fiul fostului director de la Protecţia Copilului.

Postul de prefect le revine liberalilor, iar liderul acestora, Dian Popescu, nu găseşte necesară o schimbare a lui Liviu Andrei din funcţia ocupată în ultimii ani. „Eu cred că prefectul trebuie să rămână în funcţie până după alegerile generale. Ar fi o eroare să pun un prefect nou, care să intre direct în febra alegerilor. Vreo boacănă în alegeri ne-ar mai trebui. Apoi vin concediile, vin celelalte alegeri şi nu cred că mai e timp pentru a face o schimbare bună. Să-l schimbăm acum pe Liviu Andrei nu are logică”, spune şeful PNL Gorj. Declaraţia lui Popescu este susţinută şi de recenta trecere în PNL a primarului Dorin Filip, acre se pare că a negociat rămânerea lui Liviu Andrei în funcţie.

Alte surse spun că noul premier, Victor Ponta, intenţionează să-l pună prefect, în locul lui Liviu Andrei, pe copilul fostului director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, după cum au declarat surse politice. Potrivit acestora se pare că Ponta făcuse această promisiune finului său încă dinainte de a fi votată moţiunea de cenzură, acum intenţiile urmând a fi puse în aplicare. În toamna anului 2009, Victor Ponta şi Daciana Sârbu l-au cununat pe Claudiu Preoteasa, fostul subsecretar de stat, fiului lui Constantin Preoteasa. Ponta a colaborat cu Claudiu Preoteasa încă de pe vremea când acesta era cooptat în Corpul de Control al Guvernului, iar actualul premier conducea instituţia respectivă. Ulterior, Claudiu Preoteasa a lucrat la Bruxelles, la Parlamentul European, ca expert la cabinetul eurodeputatului Daciana Sârbu.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: