Libertatea de exprimare l-a costat. Primar: Este un abuz barbar

Scandal în Consiliul de Administrație de la Colegiul Tehnic Motru, în urma scrisorii deschise adresată Inspectoratului Școlar de către Valeriu Drulă, fost cadru didactic și director, prin care prezintă o serie de probleme din unitatea de învățământ. Valeriu Drulă a fost desemnat de primarul din Motru, Cosmin Morega, să facă parte din CA și i s-a imputat că a ”stricat imaginea” unității de învățământ. Acesta a fost motivul pentru care Valeriu Drulă a fost recuzat din Consiliul de Administrație. Edilul din Motru susține că este vorba de răzbunare politică din partea Partidului Național Liberal.

Valeriu Drulă a ieșit la pensie în toamna anului trecut, după 46 de ani petrecuți la catedra din Motru, din care 12 a fost director. Cunoscând foarte bine legislația, Valeriu Drulă a semnalat public o serie de probleme de la liceul din Motru, dar și încălcări flagrante ale legii.

Fiind un cadru didactic de excepție și apreciat de motreni, după ce a ieșit la pensie, actualul primar din Motru, Cosmin Morega, l-a desemnat pe Valeriu Drulă să-l reprezinte în Consiliul de Administrație de la liceu. Pentru faptul că a fost incomod și a nu a trecut cu vederea problemele de la unitatea de învățământ, membrii Consiliului de Administrație au decis să-l recuze, deși conform legii nu puteau să facă acest lucru.

Valeriu Drulă consideră că politicul este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat în ultima ședință care s-a lăsat cu scandal și în care s-a votat recuzarea lui din CA. ”Vreau să vă spun că motivul pentru care s-a propus și votat recuzarea mea a fost că ”am stricat imaginea” liceului cu acea scrisoare către ISJ, dată în presă, prin care atrag atenția asupra mai multor nereguli. În CA majoritatea sunt de la Partidul Național Liberal și m-au recuzat în mod abuziv. Nu avea acest drept decât primarul, Cosmin Morega, cel care m-a desemnat să-l reprezint. Mă așteptam la asta pentru că la ședința de CA de vineri au lipsit în masă și au venit la ședința de luni toți ca să propună și să voteze recuzarea mea. În ședințe totul este haiducește, nu se poate vorbi civilizat și încă o dată încalcă legea pentru interesele personale sau de partid”, a precizat Valeriu Drulă.

Edilul din Motru, Cosmin Morega, susține că, în continuare, Valeriu Drulă va face parte din CA pentru că nu va lua în calcul recuzarea abuzivă a celui care scoate la iveală problemele unității de învățământ. ”Este clar un abuz. Ceea ce putea să facă erau doar să-mi aducă la cunoștință nemulțumirile pe care le au cu privire la activitatea domnului Drulă. Este un abuz care continuă în mod barbar și grosolan. Domnul Valeriu Drulă va rămâne în CA-ul de la liceu. Vor doar să-l intimideze. Sunt oameni care ascultă doar directiva de la partid. Am înțeles că a fost un scandal groaznic, unde s-a urlat, s-a zbierat și unde au venit pregătiți nu se pună în legalitate și să intre pe drumul cel bun, ci să-l dea la o parte pe domnul Drulă. Aștept să văd motivele pentru care l-au recuzat, dar tot pe dumnealui îl voi desemna să mă reprezinte”, a spus Morega.

Citește și Scrisoare deschisă adresată Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj

Vizualizări: 8,359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: