Liderul Sanitas Gorj: Renunţăm la grevă dacă ministrul îşi dă demisia

Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc de grevă generală, nemulţumiţi de negocierile purtate cu guvernanţii din timpul acţiunilor de protest de săptămâna trecută. Singurul factor care mai poate să-i întoarcă din drum este demisia ministrului Eugen Nicolăescu.

O grevă de amploare se pregăteşte în sistemul sanitar începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie, după ce negocierile cu guvernanţii au eşuat. Sindicaliştii gorjeni din sănătate spun că păstrează deschis conflictul de muncă întrucât nu există nici o metodă de comunicare cu ministrul Eugen Nicolăescu. Deciziile finale vor fi luate pe 14 noiembrie, la Consiliul Naţional de la Bucureşti. „Nu ne putem înţelege sub nici o formă cu ministrul Sănătăţii. Dumnealui refuză încheierea contractului colectiv de muncă şi insistă cu ideea de a transforma spitalele în SRL-uri. Domnul Nicolăescu îşi bate de joc de sistemul sanitar, iar la ultima întâlnire a spus că aşteaptă de mult o grevă în sistemul sanitar. Va vedea că va fi o grevă mult mai serioasă ca până acum pentru că şi medicii sunt hotărâţi să continue protestele până la capăt, săptămâna trecută, în stradă ieşind foarte multe somităţi ale medicinii româneşti”, a declarat Valentin Popa. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au respins categoric ideea transformării spitalelor în SRL-uri, asociaţii şi fundaţii, motivând că acest lucru ar duce la o privatizare mascată a unităţilor sanitare. În ceea ce priveşte salarizarea personalului medical în funcţie de performanţă, propusă de minister într-un proiect-pilot, sindicaliştii cred că vor beneficia de bani în plus doar câteva sute de medici, peste 90% din personalul medical urmând să rămână cu salarizarea actuală.

„Singura soluţie ca să reluăm discuţiile este aceea ca ministrul Sănătăţii să-şi dea demisia ori să fie demis. Nu vom accepta niciodată ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu să se numească SC Spitalul Târgu Jiu SRL”,

Valentin Popa, lider sindical

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: