Limbajul gesturilor în PSD

Zâmbete, relaxare, bătăi pe umăr, cam asta a fost atmosfera în PSD Gorj la conferinţa judeţeană din 1 octombrie. Gesturile şi faptele din spatele vorbelor dulci îi dau de gol pe liderii PSD, între gaşca Ponta şi gaşca Dragnea fiind o ruptură evidentă.

Conferinţa de presă de la Târgu Jiu a fost una de colecţie. Premierul Victor Ponta şi preşedintele Liviu Dragnea la mijloc, la dreapta premierului fiind Ion Călinoiu, la stânga şefului de partid fiind Florin Cârciumaru. Presa insistă ca Dragnea să spună clar dacă îi garantează lui Ponta că va rămâne premier şi după congresul din PSD, fiind semne că s-a înţeles deja cu Iohannis pentru un nou guvern PSD, dar cu alt prim-ministru. Dragnea îşi formulează răspunsuri ambigue, Ponta iritat de insistenţa unei jurnaliste se ridică, spune „Haideţi, mulţumim!” şi pleacă. Mimeticii Călinoiu şi Cârciumaru se ridică şi ei şi îl urmează pe Ponta, lăsându-şi şeful de partid singur la conferinţa de presă. Ponta nu doar că s-a ridicat, dar a şi părăsit sediul partidului, hăhăindu-se cu jurnaliştii care l-au urmat. Cârciumaru, după el. Călinoiu, singurul care a sesizat penibilul situaţiei, măcar l-a aşteptat pe Dragnea în picioare, lângă masa conferinţei de presă.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost vizibil deranjat de comportamentul liderilor de la Gorj, care prin gestul lor au arătat că pentru ei tot Ponta e şeful. Public, Dragnea le-a spus doar că „m-aţi lăsat singur la conferinţa de presă” şi că „nu o să mai vin la conferinţe”. Nu ştim dacă le-a mai transmis altceva şi în particular. Dragnea pare însă genul care nu trece nimic cu vederea şi nu lasă lucrurile nerezolvate.

În altă ordine de idei, actualul şef al PSD se înconjoară de oameni incomozi pentru Ponta, iar oferta pe care i-a făcut-o lui Cătălin Ivan de a reveni în PSD este în acest registru. De asemenea, îşi ia alături oameni agreaţi de „binom”, de ambasade, vezi cazul Valeriu Zgonea, care primeşte postul numărul 2 în PSD. Este un semn pe care Dragnea îl dă celor care deţin acum cheile de la cătuşe, cum ar zice Elena Udrea, Zgonea fiind omul din PSD care se bate pe umăr cu şeful Coldea de la SRI. Iar baronii, cândva stăpânii PSD, nu se mai fac auziţi în partid.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: