Liviu Andrei: ”Trebuie o schimbare din rădăcini la PDL”

Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a făcut ieri primele declarații cu privire la rezultatul obținut de PDL la alegerile de duminică. Andrei spune că rezultatul este mult sub așteptări și că partidul a avut de suferit de pe urma unor lideri politici care în loc să-și facă campanie electorală și-au pierdut vremea cu atacuri la adresa lui, deși nu era candidat, făcând referire evident la președintele organizației, Ion Rușeț.

Liviu Andrei a vorbit în primul rând despre rezultatele pe care le-a avut PDL înainte de a veni el prefect. ”Când am plecat aveam 37,5% la parlamentare și 29% la locale. Am avut trei consilieri la primăria municipiului și nouă consilieri județeni. Acum, dacă votul politic va fi cum va fi o să aibă şase consilieri județeni și doi locali. Am avut 15 primari și dublul consilierilor locali de acum. Indiferent de măsurile de austeritate luate de Guvern, rezultatele sunt extrem de slabe dar le voi comenta mult mai bine după așezarea lucrurilor”, a declarat Liviu Andrei, prefectul de Gorj.

PDL, în mocirlă

Acesta a comentat și de ce s-a ajuns la aceste rezultate, lansând atacuri subtile la adresa președintelui organizației, Ion Rușeț. ”Trebuia menținut măcar ce au avut dar din păcate, pe perioada campaniei, anumiți lideri politici nu avut altă treabă decât să-l atace pe prefect, care nu era candidat, în loc să-și facă campanie politică. În felul acesta au pierdut capital politic. Acum trebuie să-și facă o analiză și trebuie luate măsuri pentru că cel mai bine e să-ți faci singur curățenie în ogradă”, a declarat prefectul Andrei.

Andrei a menționat ieri că demisia nu-l ajută foarte tare pe Ion Rușeț și că schimbările trebuie să fie radicale. ”Nu știu cu ce ajută demisia, trebuie o schimbare din rădăcini, de la oameni până la strategie, altfel stăm în aceeași mocirlă și trăim bine”, a adăugat Liviu Andrei.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: