Locuitorii din Turceni au broscărie în faţa casei

Au broscărie în faţa casei. Se întâmplă într-un sat de la marginea oraşului Turceni. Deşi este greu de crezut aşa ceva, şanţurile săpate de autorităţile locale prin faţa caselor şi care nu au fost betonate, iar acolo cresc broaşte. Localnicii se tem pentru siguranţa copiilor, asta pentru că apa din şanţuri este destul de adâncă şi ca să facă haz de necaz oamenii spun că vor popula bălţile de la poartă cu …. peşte.

Autorităţile locale au făcut podeţele celor aproximativ 30 de familii dintr-un sătuc de lângă Turceni şi tot atunci au fost săpate şi şanţurile. Oamenii s-au bucurat atunci crezând că acestea vor fi şi betonate, lucru care nu s-a mai întâmplat. Acum, şanţurile sunt pline cu broaşte. „Aşa ceva nu este posibil. Noi ar trebui să avem şanţ betonat în faţa caselor, dar avem heleşteu. Ne confruntăm cu această problemă de mult timp, dar nu se mai rezolvă. Până la vară o să se facă broscărie. Este păcat că satul nostru, Jilţul, este şi aproape de oraş şi ar putea fi frumos. Totul a fost bine până când au săpat şanţurile să facă poduri şi de fapt ne-au făcut canale”.

Oamenii au ajuns în culmea disperării pentru că se gândesc cu groază la zilele toride de vară şi la mirosul din faţa porţilor din cauza bălţilor dar şi la zgomotul pe care-l vor face broaştele. „O să se facă broscărie. Şanţurile sunt pline de răcănei. Cum dă puţin căldura începe să miroase, şi de ţânţari nu mai discutăm. Este groaznic. Am mai tras apa din şanţuri cu pompele dar vine la loc”, spune un localnic.

Oamenii se tem şi pentru siguranţa copiilor ce pot cădea în aceste şanţuri şi se pot îneca. În speranţa că vor fi feriţi de astfel de evenimente se gândesc să populeze bălţile cu peşte şi când au timp să pescuiască chiar la poartă. ”Şanţurile astea sunt periculoase. Sunt foarte adânci şi pline de apă. Oricând pot cădea copii aici şi pot murii înecaţi. Sperăm să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva. Dacă este, până la urmă, o să le populăm cu peşte şi pescuim în faţa casei. Stăm în curte, aruncăm momeală şi apoi stăm cu undiţa în şanţ”, spun oamenii.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: