Lucrările la varianta ocolitoare a Târgu Jiului, întârziate cu un an

Lucrările de construcţie a variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu sunt întârziate cu un an. În prezent mai sunt de realizat aproape jumătate din acestea, în condiţiile în care trebuia să fie recepţionate încă din luna octombrie. Constructorul spune că a întâmpinat probleme în ceea ce priveşte exproprierea imobilelor de pe culoarul de realizare a variantei de ocolire a oraşului. În zona cunoscută "Între Jiețe" italienii lucrează la realizarea celui mai lung pod din municipiu, de peste 200 de metri.

Executantul lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu este societatea italiană Collini Lavori Spa. Varianta de ocolire se va întinde pe circa 20 de km și presupune lucrări mari de infrastructură. Constructorul a explicat motivul pentru care lucrările sunt întârziate. "Avem puțină întâziere din cauza demolării caselor, dar cred că problemele acestea sunt în curs de rezolvare printr-o bună colaborare cu primăria și SDN. În orice caz, avem autorizație pentru lucrările de demolare, iar lucrările vor putea merge mai rapid și vor fi finalizate într-un timp cât mai scurt", a spus Matteo Pizzorno, reprezentant al Collini Lavori SpA.
Acesta a spus că varianta ocolitoare va fi gata în funcție de rezolvarea problemei legate de exproprierea imobilelor pe unde trece aceasta. Proiectul prevede inclusiv realizarea unui pod de 230 de metri, cel mai mare din municipiul Târgu Jiu. "Lucrările sunt realizate în proporție de 60-65%. Sunt premise ca anul viitor să fie dată în folosință porțiunea de variantă de la pod Romanești până la intersecția cu drumul național spre Severin", a explicat Marius Ionescu, directorul tehnic al primăriei Târgu Jiu.
Constructorul, în speță Collini Lavori Spa, va garanta lucrările patru ani după finalizarea acestora. În unele situații a fost nevoie de o structură solidă pentru construirea șoselei care va avea nevoie de lucrări de stabilizare cât să nu o ia la vale. "Structura este fundată pe piloni de 15 metri, 20 de metri, depinde de infrastructură. Iar terasamentul, avem material bun, s-a folosit un balast foarte bun, 30 de cm, compactat, nu este pericol de alunecare, de cedare a terasamentului", a explicat Lucian Lirca, responsabil birou tehnic în cadrul Collini Lavori SpA.
Investiția privind realizarea variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu se ridică la circa 30 milioane de euro, bani de la Guvern și fonduri europene. În contractul încheiat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale cu societatea Collini Lavori SpA se arată că termenul de finalizare al lucrărilor este 14 octombrie 2016.

Galerie foto




Vizualizări: 1,847

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: