Am o slăbiciune pentru luna decembrie. Poate o fi din cauză că sunt născută luna asta, dar nu cred. Mai precis, nu mi-a plăcut niciodată ziua mea, mi se pare cel mult o reamintire a faptului că îmbătrânesc încet dar singur.

Decembrie e însă luna Crăciunului și a cadourilor. Sigur că știu că e și multă publicitate și consumerism, dar adevărul e că, la sfârșitul zilei, mie pur și simplu îmi place să fac cadouri (mici, simbolice, chiar nu e atât de importantă valoarea). Să vă mai spun că la 1 decembrie în ultimii 5 ani sau așa fac bradul și împodobesc casa? Îmi place să mă duc acasă când e împodobită. Mi se pare mai veselă. Parcă aș bea și vin fiert în fiecare seară și vă spun sincer că m-am îngrășat cam 2 kg de când am primit putinica cu murături din care mănânc, invariabil, în fiecare seară (alături de o garnitură de carne și cartofi prăjiți, că doar nu era să le mănânc goale, nu?).

Îmi amintesc și acum primul cadou pe care l-am făcut. Era pentru mama, de 8 martie. Fusesem la unica “Bijuteria” din oraș și văzuse ea niște mărgele “ochi de tigru”. Deci la mare fiță erau mărgelele “ochi de tigru” prin anii ‘80. Cred că era februarie. Până pe 8 martie am reușit să adun fabuloasa sumă de 1 leu (primeam o sumă săptămânală pe care o cheltuiam cum doream și care acoperea câte o gogoașă și un covrig  pe zi– cred că gestionarea unei sume de bani alocate a fost una din cele mai folositoare lecții pe care mi-au predat-o ai mei, și e unul din lucrurile pe care o să le repet cu fie-mea, dar despre asta într-un alt episod). Problema era că mărgelele erau exorbitant de scumpe pentru mine (6 lei parcă - cu indulgență pentru memoria mea, sunt bătrână și amețită). Așa că, după ce m-am perpelit și m-am perpelit și am analizat problema pe toate părțile, cerând și sfatul celei mai experte persoane în cadouri pe care o cunosc (mătușa mea, sora mamei), am decis că trebuie să mă încadrez în suma alocată. Am avut așadar bani de un pachet de țigări (am ales unul care mi s-a părut că arată drăguț și o brichetă). Poate și din teama de a primi astfel de cadouri pe viitor maică-mea s-a lăsat de fumat. Extrem de țanțoșă m-am prezentat pe 8  martie la ea. Săraca, a fost mai mult surprinsă decât plăcut impresionată, nici măcar nu era marca de țigări pe care o fuma de obicei.

De atunci sunt dependentă. Pândesc expresia din ochii celui căruia îi fac un cadou, să văd dacă am nimerit, și așa de temeinic mă pregătesc, e ca o teză la mate într-a 11-a (anul fatidic cu limitele, nimeni nu cred că le poate uita), pescuiesc în timpul anului orice expresie aruncată în doară, orice indiciu, cât de mic și vă mărturisesc că mă apuc de lista de cadouri fix în ianuarie (se schimbă de mai multe ori pe parcursul anului, dar de apucat în ianuarie mă apuc).

Deci. Despre asta cred eu ca e luna decembrie. Luna în care încercăm să îi facem pe ceilalți un pic fericiți. Și dacă pe lângă familie ne gândim și la un copil sau un bătrân amărât, bolnav, sau care are pur și simplu nevoie de ajutor mi se pare cu atât mai drăguț.

PS. Sper că ați fost cuminți și v-a adus Moș Nicolae cadouri, nu un băț!

sleepy00.wordpress.com