Mă, dar noi încotro mergem?!

În sfârşit, lumea este îngrijorată de soarta lumii! Credeam că ocupată fiind cu goana după profit lumea a uitat să-şi poarte de grijă. Probabil că lucrurile au stat chiar aşa din moment ce a fost nevoie de criză, în “V” simplu sau dublu, de recesiune, depresiune, etc. ca să-şi dea seama că aşa, din goana calului, lumea trebuie să se oprească şi să se întrebe ca Moromete: Mă, dar noi încotro mergem!?”

Cine o să găsească răspuns la întrebarea asta o să fie om mare. În ultimul timp tot mai mulţi specialişti în te miri ce îşi dau cu părerea despre cum trebuie să facem ca să nu ne fie aşa de rău, că de bine îmi este frică să mai vorbesc. Europa clocoteşte de idei, dar problema ei este că nu se găseşte cine să le pună pe răboj şi să facă o socoteală dreaptă, pentru că oricare dintre mai mari crede că este “om mare” şi lui i se cuvine onoarea de a salva omenirea. Din cearta asta, unii îşi arată muşchii, alţii îşi arată burţile, alţii nervii întinşi la maximum, alţii armele, iar alţii pur şi simplu c----l.

În ultima categorie intrăm şi noi, românii, nu pentru că am fi neruşinaţii Europei, ci pentru că dacă mai ţine mult trebuşoara asta ne lasă cu partea aia din corp goală. Acum doar ni s-au rărit atât de mult pantalonii în dreptul popoului încât se întrevede ceea ce o să se vadă în doar câţiva ani…  Mai vechile colege de comunitate sunt mult mai îngrijorate decât noi pentru că interdependenţa lor este mult mai mare decât a noastră cu ele. Dacă se prăbuşeşte păduchioasa Europei, atunci nici lor nu o să le fie tocmai bine şi tot o să le vină să se scarpine niţel. Dacă am fi noi în locul Greciei, discuţia nici măcar nu s-ar fi purtat în termenii ăştia, nu ne-ar fi lăsat nici dracu să acumulăm o aşa de mare datorie şi s-ar fi pus toţi cu biciul pe noi. Aşa că nu-i mai duc grija Greciei, că sunt destui care nu dorm din cauza ei. Să vedem mai degrabă ce ne facem noi că după informaţiile oficiale nu prea facem mai nimic.

Ultima găselniţă comunicată de d-na consilier cu pronume în loc de nume este înfiinţarea unui for guvernamental care să elaboreze Strategia Naţională pentru Competitivitate până în anul 2020. Să mori de râs, nu alta! Cine dracu o să se încumete să se înscrie în acest “cenaclu” a avut grijă să ne informeze că membrii vor funcţiona fără bani, să emită păreri care să fie valabile şi peste 8 ani de zile în condiţiile în care lumea de acum este pe punctul de a se schimba, iar vestitorii apocalipsei financiare prezic ce e mai rău şi de neînchipuit pentru săraca lumişoara asta.

D-na Paul Vass, căci despre domnia sa este vorba, probabil că a mai bifat o activitate din opisul pe care şi l-a întocmit la începutul anului. Nu vedeţi stimată doamnă că noi nu avem soluţii pentru ziua de mâine, pentru luna viitoare sau pentru câte au mai rămas din acest an, pentru că pur şi simplu nu ştim ce se va întâmpla în lumea de care depindem mai mult decât ne-am dori!? Ca idee n-ar fi rea chestia pe care ne-a anunţat-o cu atâta aplomb, dar noi aşteptăm ceva mai aplicat cum ar fi reducerea CAS, a TVA şi a altor prescurtări de acest gen….

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: