Mai multe primării din Gorj, târâte în instanţă pentru datorii

Mai multe primării din Gorj sunt târâte prin judecată şi ameninţate cu executarea silită pentru datorii de la câteva miliarde până la câteva milioane. Cea mai mare sumă de bani o are de plătit Primăria Berleşti unei firme care a efectuat lucrările la reţeaua de apă de pe raza localităţii. Pentru recuperarea banilor pe lucrările îndeplinite firma SC Intercom Instal din Hunedoara a acţionat în judecată autoritatea locală. Dar aceasta nu este singura primărie din judeţ care a fost târâtă prin procese.

Sentinţă grea pentru Primăria comunei Berleşti. În urma procesului intentat de firma SC Intercom Instal Hunedoara, care a realizat lucrările la reţeaua de apă a comunei, autoritatea locală este somată să plătească restanţe de aproape zece miliarde pentru lucrările efectuate. Restanţele au fost acumulate în aproape doi ani. Maria Dumitraşcu, primarul din Berleşti, spune că este vorba de un program cu fonduri guvernamentale derulate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ce are o valoare de 36 de miliarde lei. S-a ajuns la această situaţie pentru că banii de la Guvern, ce trebuiau plătiţi prin HG 577 nu au fost viraţi în totalitate pentru lucrările ce au fost efectuate în comună. „Este un program pe buget de stat. Contractul are un anumit termen care a fost depăşit cu doi ani. În anul 2009 am realizat distribuţia de apă pe o distanţă de peste 20 de kilometri. Din cele 26 de miliarde lei pentru lucrări executate s-au alocat doar 12”, spune Maria Dumitraşcu. La ora actuală lucrările sunt sistate pentru neplată. „În acest caz aşteptăm. Să sperăm că vor veni banii pentru lucrări executate şi că nu vom acumula şi penalizări”, mai menţionează Maria Dumitraşcu.

Debite la baza sportivă

Tot pentru neplata datoriilor a fost acţionată în instanţă şi Primăria comunei Cruşeţ. De această dată datoria este mai mică, de doar 400 de milioane lei şi deja a fost prevăzută în Monitorul Oficial pentru plata lucrărilor efectuate de firma SC Oltana Montaj la baza sportivă din localitate. Lucrarea finanţată de la Guvern se ridică la patru miliarde lei. „Firma a executat lucrări de două miliarde şi au primit doar un miliard şi şase sute lei, iar cu restul de 400 de milioane am rămas restanţi. Această restanţă va fi însă achitată pentru că am primit de curând aproape un miliard şi jumătate lei pentru continuarea lucrărilor”, sune Viorel Drăguşin, primarul localităţii Cruşeţ.

Nici primarul din Aninoasa, Ilie Petroi, nu a scăpat de datorii. Instituţia pe care o conduce trebuie să plătească o restanţă de peste 60 de milioane unei firmei de consultanţă SC Total Consult SRL, acumulată la un program european. Primarul Ilie Petroi spune că respectivul contract cu firma de consultanţă datează din anul 2008 pentru realizarea cererii de finanţare pe Măsura 322. Totul a mers bine în realizarea proiectului, până la capitolul consultanţă, unde nu au mai existat bani. Proiectul a fost finalizat până la urmă şi a fost declarat şi câştigător. „Am câştigat două miliarde de euro prin acel proiect. Nu am avut atunci banii respectivi pentru că era şi o situaţie complicată, sumele acordate consiliilor locale fiind afectate şi ne-am aflat în imposibilitatea de a efectua plata. Acum dispunem de aceşti bani şi îi vom achita”, menţionează Ilie Petroi.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: